Adia

Obişnuiam să păşim unul spre celălalt, iubitule, nu umăr la umăr, spre o destinaţie comună. Nu spun că ar fi greşit, dar parcă de când te ţin de mână te privesc mai puţin în ochi.

Iartă-mă. Am uitat pentru o vreme că lumea din tine e mai importantă decât cea din jurul tău. Am uitat că tu eşti mai frumos gol decât îmbrăcat în cuvinte, în planuri,  regrete şi amintiri ce nu vor să piară.

Dezbracă-te, mai bine, de vorbe, de zilele de ieri şi de mâine, de ceilalţi oameni din viaţa ta, dezbracă-te de lucruri, de ceas, de calendar şi de context. Dezbracă-mă, apoi, şi pe mine de toate şi nu mă acoperi decât în priviri şi în tăcere. Lasă-mă să te iubesc gol, fără timp şi spaţiu, pe niciun fundal.

Sunt eu. Nu-mi zâmbi când eşti trist, de parcă nu te-aş cunoaşte. Cu mine, dezbracă-te de teamă, de politeţe şi de griji.

Mă bucur că înaintăm alături, dar să nu uităm să ne oprim adesea faţă în faţă, ca să nu ne pară drumul fără sens.

Ştii cum, atunci când eram mici, aveam obiceiul să repetăm acelaşi cuvânt, repede repede, de nenumarate ori, până când ni se încâlcea în gură şi în minte şi  brusc ni se părea străin şi ciudat, de parcă nu mai ştiam ce înseamnă şi cum se pronunţă ? Sigur, nu am fost mici deodată, şi nici nu ne cunoşteam pe atunci, dar mă gândesc că ai făcut şi tu asta, măcar odată.  Sau poate o să-mi zâmbeşti ironic, dar cu drag, şi-o să-mi spui că tu, spre deosebire de mine, ai fost un copil normal, aşa cum faci de cate ori iţi povestesc vreo porcarie.

În fiecare zi îţi spun de atatea ori că mi-e dor de tine, folosind mereu aceleaşi cuvinte, încât probabil  nu îţi mai dai seama ce înseamnă. Înseamnă, iubitule, ca îmi simt tot timpul palmele goale, în absenţa obrajilor tăi, pe care să-i cuprind înainte să te sarut. Mi-e dor sa îmi respiri pe buze, ca să mă gâdili, iar eu, prefăcându-mă enervată, să mă scarpin pe barba ta.

Deşi a trecut atât de mult timp, înca sunt surprinsă în fiecare noapte când mă bag în pat şi îţi caut degeaba picioarele calde, ca să le cuibăresc pe ale mele între ele, ca apoi să le retrag vinovată, gândindu-mă că o să-ţi fie frig din cauza mea.  Tu să-mi ghiceşti intenţia şi să mă strângi mai aproape de tine, ca să mă încalzeşti toată, înainte sa adorm.

Uneori îmi lipesc privirea de tavan vreme de veşnicii întregi, pentru că dacă mi-aş înclina capul în stanga sau în dreapta, aş fi dezamagită să nu întâlnesc umărul tău şi să mă uit la tine peste el, apoi să-ţi zâmbesc degeaba, iar tu să te apleci, să mă săruţi pe frunte. Te simt, să ştii, atunci când crezi că dorm şi îmi dai părul din ochi, încet şi grijuliu, ca să nu mă trezeşti. Te simt, dar tac, pentru că-mi eşti drag atunci când uiţi să faci pe durul, crezând că nimeni nu te vede. Şi dimineaţa, când mă acoperi până la gât, iar eu îmi întredeschid, leneşă, ochii, tu-mi zâmbeşti cald, fiind convins că-mi era somnul prea dulce ca să-mi mai amintesc ceva după ce adorm la loc. Îmi amintesc iubitule, întotdeauna.

Mi-e dor … mi-e dor să stau întinsă deasupra ta, în timp ce-ţi plimbi degetele pe spatele meu gol, eu să întreb dacă nu-ţi sunt grea, iar tu să-mi spui că-ti sunt perfectă.

Îmi lipsesc lucrurile mărunte,  tachinările şi luptele pe care te prefaci că mă laşi să le câştig, ca apoi să asculţi indulgent cum mă laud că sunt şireată şi că tu degeaba eşti mare şi tare. Mi-e dor să te muşc de nas, apoi să-ţi spun maliţioasă că e crocant, în timp ce te abţii vitejeşte de la a-ţi răzbuna durerea. Mi-e dor să te gâdil în talpă, ca să mă prăpădesc de râs, văzându-te cum îţi ridici picioarele, unul câte unul, ca un cocostârc nerăbdător.

Mi-e dor să-ţi îngropi faţa în părul meu şi să-mi spui că miros a vara, în timp ce mă strângi în braţe nu atât de tare pe cât ai vrea.

Mi-e dor de tine ! Acum ştii ce înseamnă asta ?

- Pentru asta trebuia sa vin ?

- Da.

- Super.

- Ce e ?

- Pai, era sa cad pe scari din cauza ta !

- Din cauza mea ??! Ce ti-am facut eu, domnule, ma rog ?

- M-ai grabit !

- Nu ti-am zis niciodata sa te grabesti.

- M-ai grabit, si puteam sa-mi rup gatul pe scari din cauza ta.

- Ti-am lasat doar un offline in care iti ziceam sa vii odata, pe care l-ai vazut abia cand ai ajuns acasa, asa ca in timp ce erai pe drum nu stiai de el, deci n-am nici o vina ca era sa cazi.

- M-ai grabit inainte sa plec.

- Nu-i adevarat, n-am zis nimic !

- Ai zis ca ma astepti in pat. Pentru mine, asta a insemnat “grabeste-te”.

O să sune ciudat. O să par nebună.

Începe aşa. Un el şi o ea. Au o relaţie serioasă, dar nu strălucită. Azi se iubesc, mâine se strâng de gât, poimâine se ignoră unul pe celălalt, nu din răzbunare, ci pentru că aşa s-au obişnuit. El şi-ar dori ca ea să se astâmpere, iar ea îl ceartă pentru că nu muscă din viaţă cu aceeaşi poftă ca a ei.

Atunci intervine încă o ea. Nu…nu e un clişeu. Ea nu e amanta lui, ea e prietena ei.

El crede că o iubeşte pe ea, cea cu care şi-a împărţit ultimii ani din viaţă. De fapt, iubeşte ideea de ea, o ţesătură de vise şi speranţele cu care a înveşmântat-o, fără să-i înţeleagă dedesubturile. Nu o iubeşte în detaliu, pentru fiecare trăsătură. Nu-i iubeşte curiozitatea neruşinată, nu-i iubeşte impulsivitatea şi setea de nou, nu-i iubeşte crizele de isterie, nici ciorba cu gust de aluat ud şi îi condamnă iresponsabilitatea şi aiureala. Şi imaturitatea. Şi naivitatea. Şi teama de întuneric.

Ea, atât de diferită de el, îi vede în fiecare moment în privire femeia la care visează. Nu vrea să se transforme în ea. Poate, dar nu vrea. Nu vrea să fie serioasă, raţională şi cumpătată. Nu vrea să stea în casă doar pentru că plouă, sau doar pentru că e 4 patru dimineaţa, sau doar pentru că are examen în câteva ore. Nu ! Ea vrea să râdă degeaba, să pornească spre locuri noi la 10 minute dupa ce i-a venit ideea, vrea să sară garduri străine, să se rătăcească, să transforme necunoscuţi în prieteni, să asculte muzică tare şi să se bată cu roşii în Buñol.

El vrea stabilitate, siguranţă, afecţiune caldă în locul unei flăcări mistuitoare, vrea să se întoarcă la un apartament impecabil, mirosind a bunătăţi. Vrea să fie prieten cu iubita lui, să aibă grijă unul de celălalt, să piardă ore în şir alegând draperii şi plăci de faianţă. Vrea o familie, vrea să-şi ajute copiii la teme, să meargă la serbări, să-şi petreacă duminicile în sufragerie la televizor şi concediile la băi termale.

Prietena ei vrea toate aceste lucruri. E exact ceea ce caută el şi îi spunea adesea  că vrea pe cineva exact ca el. Atunci… de ce nu tocmai pe el ?!?! Câteva zile, a întors problema pe toate părţile. Ea cu el…el cu ea…

Adevărul e că ar fi fericiţi împreună, dacă ar reuşi să se îndrăgostească. Probabil nu s-ar certa niciodată. N-ar avea de ce să se certe ! Da, ar fi foarte fericiţi. Totuşi…bărbatul cu care a avut cea mai lungă relaţie şi prietena ei cea mai bună? Şi i-a imaginat în toate ipostazele posibile. Plimbându-se de mână, gătind, râzând, făcând cumpărături, îmbrăţisându-se, făcând dragoste….

Şi nu o deranja !! Îi iubea pe amândoi, ca pe doi oameni dragi şi importanţi, dar nu era o iubire egoistă şi pătimaşă. Le dorea binele şi fericirea. Vorbea cu amândoi şi avea impresia că vorbeşte cu aceeaşi persoană. Oare a întâlnit în toată viaţa ei oameni mai compatibili decât ei doi ? Par făcuţi unul pentru celălalt, iar ea s-ar bucura să îi vadă împreună. Chiar ?? Cât de ciudat ! Ar fi încântată să-i vadă împreună. S-ar preţui unul pe celălalt aşa cum merită şi ar păstra prietenia cu amândoi. Ar fi ca şi cum ar avea un cuplu de cei mai buni prieteni !

Oare….să fi fost ea tot timpul axul menit să îi unească ?

Respiraţia lui zgomotoasă îi mângâia umărul gol. Lângă el, camera întunecată nu o înspăimânta nici pe jumătate cât întunericul ce zăcea atât de adânc înăuntrul ei.

Ce s-a întâmplat cu fericirea lor ? Când le-a alunecat printre degete pentru totdeauna? S-a scurs aşa de uşor încât nerealizând ce se întâmplă, n-au luptat nici o secunda ca să o salveze.

- Tu când ai ştiut că o să fie bine ? l-a întrebat ea în vremuri mai bune.
- Nu-mi amintesc. Cred că dintotdeauna. Tu ai avut un moment anume ?
- Da. Într-o dimineaţă în timp ce te pregăteai să pleci, ai făcut gălăgie şi m-ai trezit. Atunci am sărit din pat, ţi-am tăiat calea spre baie şi ţi-am închis uşa în nas. Când am ieşit, ţi-am dat un pupic rapid, apoi m-am ghemuit la loc sub plapumă, zgribulind de frig. Tu m-ai întrebat, prefăcându-te revoltat, dacă aşa o să fie în fiecare dimineaţă. În ochii tăi, însă, n-am văzut decât iubire şi speranţă. Atunci am ştiut că totul o să fie bine.
- Eu mă simt aşa în fiecare dimineaţă când te văd dormind liniştită înainte să plec. Mă întorc din uşă şi te găsesc ciufulită pe pernă, acoperită până la nas, şi te simt a mea.

Oftă încetişor. Era mult prea dureros să poarte în suflet atâtea amintiri. Lipindu-se de el, a uitat pentru o secundă cât rău i-a făcut. De-ar fi putut să-l trezească, să-i arate fiecare gând al ei, fiecare mireasmă a zilelor trecute şi să-l roage:

- Poartă-le tu. Doar astăzi. Pe mine mă obosesc şi mă dor. Nu, îmi ajunge o singură zi fără ele. Dacă le-ai păstra pentru tine mai mult, m-aş dezobişnui de povara lor şi atunci când le-ai răstura înapoi peste mine n-ar reuşi decât să mă strivească.