Adia

M-am săturat. De tot şi de toate.

M-am săturat de universul ăsta tâmpit, în care reuşesc întotdeauna să vreau tocmai ce nu am şi să-mi treacă de îndată ce reuşesc să obţin. M-am săturat să aştept să-mi bată fericirea la uşă şi să mă întrebe unde naiba am fost atâţia ani.

M-am săturat de frig, de ploaia asta jegoasă şi de căldura sufocantă din cămin.

M-am săturat de independenţă. Da, vreau să aibă cineva grijă de mine. Vreau pe cineva la care-i pasă. Cineva care să-mi schimbe ştergătorul şi să se revolte pe măgarul ce mi l-a rupt tocmai în ziua în care ploua cel mai tare, pentru că am parcat pe locul “lui”. Nu te-ai gândit, boule, să nu-l rupi fix pe cel de la şofer ? Înţeleg că vrei să mor eu, dar puteam să omor şi pe alţii !

Aşa că stau şi bocesc şi am atac de astm la facultate, într-o sală liberă, lângă un tip care nu mă cunoaşte, dar cu siguranţă mă crede nebună, în timp ce prietena mea îmi caută inhalator prin farmacii, pentru că da, am fost suficient de proastă cât să-l uit în cameră.

M-am săturat ! M-am săturat de toamnă, de insomnii, de oboseală, de oameni răi şi de senzaţia că-s singură pe lume.

Dacă v-aş spune că îmi petrec mult timp pe Jupiter ar suna ciudat, nu ?

Fie vorba între noi, nu mă refer la planetă, ci la o strada din cartierul Zorilor, unde prietena mea cea mai bună şi-a găsit să se mute singură, ca apoi să mă sune în fiecare zi, miorlăindu-se că o strâng pereţii şi o apasă singurătatea.

Şi uite aşa stăteam noi pe Jupiter azi, o experimentată şoferiţă, o proaspătă şoferiţă şi o viitoare şoferiţă. (Să vă ferească sfântul, că ne înmulţim!) Ramona şi-a luat permisul Luni, iar Simo s-a înscris la şcoală Marţi. Eu, fascinată de cât de tare au avansat lucrurile de pe vremea când făceam X-uri în căsuţe, am intrat pe ce site mi-au arătat caprele astea şi-a dat un examen online, pe care l-am picat cu 21, dar nu despre asta-i povestea (Cât de importante să fie şi priorităţile alea? E destul să ştiu una – prioritate de femeie. Bărbatul cedează trecea femeii, iar dacă se întâlnesc două femei, va avea prioritate cea care pare cea mai aproape de a avea o cădere nervoasă. În ambele situaţii, scopul este, desigur, îndepărtarea cât mai rapidă a pericolului public).

Revenind la subiect, a facut şi Simona simularea aia, dar aşa de conştiincioasă, de parcă se credea chiar la examen. Nu ne lăsa să vorbim şi-şi rodea, îngândurată, unghiile în timp ce-şi citea întrebările. După vreo 5 minute de tăcere colectivă, se răsteşte:

- Of, deja am greşit una!

- Din câte?

- Din una!

Eu şi Ramo am râs cât am râs, pe urmă ne-am văzut de treburile noastre, să nu o deranjăm pe domnişoara. Mai trec vreo 10 minute şi se întoarce asta spre noi :

- TU ! Moped înseamnă om ?!

Bineînţeles, ne-am spart de râs înainte să-i explicăm că-i un scuter cu pedale. Ca orice femeie la care-i râzi în nas, s-a supărat pe noi.

- Ce tu ?! M-am gândit că dacă patruped îi câine, moped îi om, şi-au scris ei aşa, ca să mă inducă în eroare !

Aşadar dragii mei, ….coming soon…”Simona – introducând şoferi în  eroare, since 2010″

…oricine ar fi el.
În momentul în care ai renunţat la prezervativ ţi-ai asumat o responsabilitate. Mă aştept să ţi-o asumi cel puţin pe o perioadă de 18 ani şi 9 luni. Dacă poţi fi bărbat înainte şi în timp ce, ar trebui să poţi şi după. Nu o să-ţi cer să-i schimbi scutecele mai mult decât o fac eu, nici să-i ştii după nume toţi prietenii de la grădiniţă.
Dar tu, viitor tată al viitorului meu copil, când a fi el să fie, fii atent la discuţia asta, ca să o ai drept exemplu negativ. Vreau doar să te asigur că dacă o să faci ceva de genul ăsta cu prichindelul nostru, o să dormi la uşă, fără preş.

Anca: ioi no
Anca: îi nebun Clujul !
Adia: de ce?
Anca: Azi m-am dus la Kaufland după ciuperci, macaroane, pufuleţi şi suc şi era să mă întorc cu un nou născut !!
Adia: cum pisici ??
Anca: ui aşa
Anca: am ajuns în Kaufland în parcare
Anca: şi o venit unu cu un bebe
Anca: şi mă tot uitam la bebe că aşa era de fain…
Anca: şi zice, nu-l ţii un pic că mă duc 2 m mai încolo până la maşină, să iau ceva.
Anca: şi zic…ba da, cum să nu.
Anca: şi s-o apucat să vb 10 min la tel
Anca: şi dupa o vreme se urcă în maşină, porneşte maşina şi dă să iasă din parcare.
Anca: m-am dus şi i-am bătut în geam
Anca: el coboară geamul şi nedumerit zice … “ce?!!!”
Anca: eu fac un gest să-i arat nou născutul, dacă nu cumva îi pare cunoscut.
Anca: şi el…”aaaa da….am uitat..”

Am revenit în sfârşit la nava mamă, dupa un sfert de vară petrecut în Străinezia. A fost frumos, foarte frumos, chit că am venit mai albă decât m-am dus, asa ca degeaba  am fost atât de mândră de pseudo-bronzul meu.

După ce o lună întreagă am fost şase femei sub acelaşi acoperiş, acasă mi se pare cam pustiu, cam linişte şi cam  straniu faptul că pot să intru în baie oricând vreau eu, fără să recurc la trucuri ieftine. Săptămâna trecută, de exemplu a trebuit sa ţip de după uşă “sângerez pe hol!!” ca să iasă domnuca mea în grabă, machiată la un singur ochi, de arăta ca un raton chior. Evident, am minţit, dar făceam pe mine, se cereau măsuri extreme.

Ei, n-am apucat să mă simt de-a casei  decât o zi, că m-am dus să fiu străină în ţara mea, la o nuntă de unguri, unde erau 16 români. I-am numărat, da, atât de tare m-am plictisit. Puteam să-mi duc şi o carte. Am auzit melodii de la Beatles cântate în maghiară, o experienţă pe care nu vreau să o repet prea curând.

Pe lângă asta, sunt foarte mândră de mine pentru că am rezistat întreaga nuntă pe tocuri de 15 cm şi mă umflam în pene de câte ori vedeam pe câte una că se descalţă sau că-şi schimbă papucii. Bine, faptul că acum mă miorlăi de fiecare dată când păşesc desculţă e doar un detaliu din culise.

O zi frumoasă să aveţi, dragilor !

Ce faci când ai prea multe de făcut şi prea puţin timp? O pauză ! Bine, ştiu că nu-i logic, dar e vorba de mine, aşa că probabil  nici nu v-aţi aşteptat să fie.

E 4:30 dimineaţa şi la 12 am examen. Teoretic trebuia să fiu gata cu învăţatul pe acum, dar pe la 2 a început cea mai bună prietenă a mea de la facultate să mă bombardeze cu mesaje, ca să intru pe net să vadă dacă am şi eu dorinţe sinucigaşe, pentru că ea una mai are un pas până la a se jertfi în cinstea tribului.

Mare i-a fost dezamăgirea când m-a găsit rânjindu-mă fericită, întrucât îşi dorea în secret să moară şi capra vecinului. Ei, când am văzut-o aşa de stresată, gata să se lase de facultate şi să vândă castraveţi în piaţă, unde în cele mai dificile momente să nu se gândească la nimic mai grav decât reţeta de zacuscă a tantii Margareta, am pus piciorul în prag şi semnul exclamării în căsuţa de messenger.

I-am explicat în paişpe feluri că nu o să reuşească nimic dacă nu se relaxează, iar pentru că ea e partenera mea de făcut de râs în sat, am hotărât că mă schimb îndată din pijamale şi mergem împreună să ne dăm în cărucior în parcare la Iulius Mall. Puţină vreme – 5 minute până mă schimb, 10 până ne întâlnim la jumatea drumului, încă 10 până ajungem şi 20 de făcut pe proastele acolo. Ea, nu şi nu şi nu. Vedeţi, pe mine mă cam refuză lumea la chestii de scurtă durată, pentru că stau o veşnicie să mă piţiponcesc şi întârziu cu neruşinare de fiecare dată. Acum, am promis şi-am jurat că îmbrac primele haine ce le nimeresc în dulap, chiar şi de-ar fi altă pereche de pijamale, mă încalţ şi plec. Nici măcar nu mă piaptăn. A acceptat în sfârşit, cu ameninţarea că dacă îşi bagă mâna în părul meu şi nu-i rămâne acolo, nu mai vorbeşte cu mine în viaţa ei.

Cum să vă zic, pe mine mă îngrozeşte întunericul mai ceva decât pe câinele comunitar ideea de a face baie. Aşa că străduţa aia lăturalnică pe care trebuie să trec, fără nici un bec şi înconjurată de pomi şi tufe, mă bagă în boală. Am impresia că-i locul de întâlnire a tuturor fantomelelor din Cluj, când nu vizitează casa bântuită de la Apahida. Aşa că am trecut pe acolo cât am putut de repede, dar fără să fug. Nu ştiu de ce,  dar când mi-e frică, nu pot să fug. Oricum, am fost aşa de grăbită încât m-am împiedicat de o bordură de mi-am rupt şi papucul şi blugii. Fantomele, vă zic !

Cel puţin a meritat, am înveselit-o pe ameţita asta care altfel şi-ar fi pierdut vremea prin gară, aşteptând un tren sub care să se arunce. Aşa că data viitoare, dacă nu mai reuşesc să o salvez, mă aştept să îşi facă veacul pe strada aia satanică, unde mă speriu de acelaşi bolovan de fiecare dată. Măcar ştiu că am pe cineva de partea mea.

Acum, la învăţat!

PS: Poza e de altă dată, nu de azi.