Adia

- Pentru asta trebuia sa vin ?

- Da.

- Super.

- Ce e ?

- Pai, era sa cad pe scari din cauza ta !

- Din cauza mea ??! Ce ti-am facut eu, domnule, ma rog ?

- M-ai grabit !

- Nu ti-am zis niciodata sa te grabesti.

- M-ai grabit, si puteam sa-mi rup gatul pe scari din cauza ta.

- Ti-am lasat doar un offline in care iti ziceam sa vii odata, pe care l-ai vazut abia cand ai ajuns acasa, asa ca in timp ce erai pe drum nu stiai de el, deci n-am nici o vina ca era sa cazi.

- M-ai grabit inainte sa plec.

- Nu-i adevarat, n-am zis nimic !

- Ai zis ca ma astepti in pat. Pentru mine, asta a insemnat “grabeste-te”.

Am revenit în sfârşit la nava mamă, dupa un sfert de vară petrecut în Străinezia. A fost frumos, foarte frumos, chit că am venit mai albă decât m-am dus, asa ca degeaba  am fost atât de mândră de pseudo-bronzul meu.

După ce o lună întreagă am fost şase femei sub acelaşi acoperiş, acasă mi se pare cam pustiu, cam linişte şi cam  straniu faptul că pot să intru în baie oricând vreau eu, fără să recurc la trucuri ieftine. Săptămâna trecută, de exemplu a trebuit sa ţip de după uşă “sângerez pe hol!!” ca să iasă domnuca mea în grabă, machiată la un singur ochi, de arăta ca un raton chior. Evident, am minţit, dar făceam pe mine, se cereau măsuri extreme.

Ei, n-am apucat să mă simt de-a casei  decât o zi, că m-am dus să fiu străină în ţara mea, la o nuntă de unguri, unde erau 16 români. I-am numărat, da, atât de tare m-am plictisit. Puteam să-mi duc şi o carte. Am auzit melodii de la Beatles cântate în maghiară, o experienţă pe care nu vreau să o repet prea curând.

Pe lângă asta, sunt foarte mândră de mine pentru că am rezistat întreaga nuntă pe tocuri de 15 cm şi mă umflam în pene de câte ori vedeam pe câte una că se descalţă sau că-şi schimbă papucii. Bine, faptul că acum mă miorlăi de fiecare dată când păşesc desculţă e doar un detaliu din culise.

O zi frumoasă să aveţi, dragilor !

Astăzi, doar fapte diverse.

Poza asta e făcută la mine la facultate, în amfiteatru.

Vedeţi ceva ciudat la păpuşile astea în afară de faptul că-s îngrozitor de urâte ?

Nu?

Ia uitaţi-vă la gurile lor. Sunt pe atât de penetrabile pe cât par. Să vă mai zic un secret? Nu doar gurile. Au toate orificiile necesare, destul de realist realizate. Femeile zic. Bărbaţii… Bărbaţii-s uite aşa, ca în poza din dreapta.

Ştiu la ce vă gândiţi. “De ce naiba mi-aş lăsa copilul să se joace cu aşa ceva??” sau poate vă întrebaţi daca-s la facultatea de prostituţie, eu ştiu?

De fapt, astea-s păpuşi folosite în consilierea copiilor pe care-i suspectăm că ar fi victime ale abuzului sexual. Sunt tot felul de strategii prin care e mult mai uşor să înţelegi ce s-a întâmplat, astfel încât să nu fie nevoie să-l întrebi direct pe copilul care probabil nici măcar nu întelege ce-i aia şi de ce nu-i bine.

Nu ştiu voi, dar eu n-am mai auzit de aşa ceva până acum şi v-am arătat,aşa… să nu mă mir singură.

Cât despre a doua parte a titlului….E de influenţă tragi-comică.

Aseară pe la 11, mă uitam eu în oglindă aşa…cu ochi piţiponceşti şi mă gândeam “Hmmm…ceva nu-i chiar bine.” M-am răsucit pe toate părţile şi m-am cercetat ca pe duşman. “Părul. Parcă-i prea…prea uniform! Poate dac-ar fi mai scurt în faţă…Da, da, mereu mi-a stat bine aşa !”

Aş vrea să vă pot spune că mi-am făcut programare la coafor. Sau că mi-am dat seama că ar fi o greşeală şi nepreţuitul meu a scăpat teafăr. Sau măcar că a fost o nebunie de o clipă, că am fost posedată de un diavol al autodistrugerii şi că în toate cele 5 secunde am ţipat în mintea mea “opreşte-te!!”

Nu pot să vă spun nimic din toate astea. M-a mâncat în coaste să mă tund eu singură, neaparat şi obligatoriu şi cât mai repede posibil. “Ce, oi fi handicapată, să nu fiu în stare să-mi scurtez un pic şuviţele din faţă??”

Domnul, văzându-mi flacăra turbării în ochi, a avut milă de mine şi mi-a ascuns foarfeca. Vreun sfert de oră am căutat-o bombănind şi în final, ciudoasă, m-am mulţumit cu forfecuţa din trusa din unghii. Domnul o fi zis atunci “Oooo, văd că asta-ai nebună rău! Eu nu mă mai bag, că n-am cu cine. Trimite pe cineva să-i pună foarfeca înapoi în sertar.”

Oameni buni, credeam că am avut grijă de tot ! Şi am avut…doar că nu m-am gândit să las bietul smoc de păr să stea în treaba lui, plin de volum, aşa că am traaaas de el cu mâna stângă, să fie cât mai drept. CRANTZ…CRANTZ…CRANTZ…

Apoi i-am dat drumul. Mi-a tâşnit până deasupra de sprânceană ! Am aruncat arma crimei în chiuvetă.

“DOAMNE FEREŞTE !!”

La care Domnul, resemnat :

“Am încercat, da’  dacă eşti proastă…”

Cum am putea să nu vă vrem pentru mulţi ani de acum înainte ? Şi de ce nu v-am vrea ?

Vă iubim mă, cu toată ticăloşenia voastră.

Vă iubim pentru că ne place să vă purtăm hainele atunci când suntem triste. Vă iubim pentru că, lângă voi, nu mai avem nevoie de scaun pentru a ajunge la raftul de sus. Pentru că ne căraţi bagajele şi pentru că nu spuneţi ce vă stă pe limbă atunci când întârziem trei ore.

Vă iubim pentru că ne protejaţi inocenţa şi delicateţea de înfricoşătoarea lume a tehnicii, astfel încât să nu auzim niciodată de vulgarităţi precum “drivere”, “interfaţă grafică”, “criptare”, sau mai rău, să ne prindă vreun virus!

Vă iubim pentru că ne înşurubaţi la loc uşa de la dulap după ce am fost prea hotărâte să o închidem şi pentru că ne spuneţi când trebuie să schimbăm uleiul la maşină (dacă nu vă pricepeţi să îl schimbaţi chiar voi).

Vă iubim pentru că de dragul de a vedea puţină piele ne-aţi face masaj oricând ne-am pisici pe lângă voi. Vă iubim tendinţele sinucigaşe atunci când vă luăm cu noi la cumpărături, ne amuză ! Iubim şi faptul că oricâte ne-am cumpăra, avem tot timpul mâinile libere, să căutam şi alte lucruri.

Vă iubim pentru că nu sunteţi nebuni să ne luaţi în serios cuvintele “fii sincer!” imediat după ce  vă întrebăm dacă ne-am îngrăşat.

Vă iubim pentru că nu aţi recunoaşte nici picuraţi cu ceară dacă vă e frică de ceva. Ştim că o faceţi în cinstea orgoliului personal, dar nu contează, ne simţim în siguranţă.

Vă iubim pentru că oricât aţi fi de mari şi tari, n-avem nevoie decât de lacrimi pentru a câştiga orice dispută.

Aşa că vedeţi, lumea noastră ar fi mult mai tristă şi mai complicată fără voi.

Să ne trăiţi !

Nu s-a terminat. Îl poartă în suflet la fel cum fredonează mecanic o melodie pe care a auzit-o de prea multe ori. El se ascunde în ieri, iar ea se teme de mâine.

Îl strânge la piept şi îl leagănă ca pe un copil. Şi ce dacă e bărbat ? Îl doare.

- “Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă ! Tu mi te-ai dat cu totul iar eu ţi-am dat un sfert de vis. Nu ştiu a cui e palma care te loveşte, gura care te ceartă, privirea care trece prin tine şi urechile de care se izbesc vorbele tale înainte să moară. Iarta-mă ! Caută-mă înăuntrul acestui monstru care m-a înghiţit şi eliberează-mă aşa cum mă ştii, aşa cum m-ai păstrat în amintiri. Nu sunt eu creatura dispreţuitoare care te ucide câte puţin. Nu se poate să fiu ! Eu mi-am jurat să te iubesc întotdeauna acum câteva veşnicii, când mi-ai spălat prosopul de sânge în seara de Crăciun, fără să te rog şi fără să te aştepţi să îţi mulţumesc.

E imposibil să fiu eu cea care s-a căţărat pe balustrada necunoscutului, pregătită să se arunce în nimic. Nu, nu… Eu sunt cea care te-a trezit din somn la patru dimineaţa, desculţă, udă şi goală, ţipând de pe hol “s-a luat curentuuuuuul!!!”. Da, lângă mine ai stat în pijamale în timp ce mă clăteam de spumă cu apă rece, clănţănind din dinţi. Pentru frica mea de întuneric ai ţinut ecranul de la telefon aprins, fără să-mi aminteşti că trebuie să te trezeşti devreme…

Nu sunt eu care nu mai are nevoie de tine,…nu cred că sunt…”