Adia

Hăituită de insomnii, am intrat la 6 dimineaţa pe blog la Lorelay a mea, să văd dacă mai scrie. Nu mai scrie, că e fericită acum şi nu-i mai vine să scrie.

Am citit totuşi ultimul ei articol, cu amintirile noastre din vară şi brusc mi-e un dor sufocant de ele toate. Am un chef nebun să fac o porcărie. Să mă urc în maşină aşa, în pijamalele mele cu Snoopy şi peste vreo 2 ore să le pot strange în braţe şi să le întreb “mai ştii?”

Mai ştii când era să ne calce trenul şi când am fumat în Sibiu,deşi niciuna dintre noi nu fumează şi nu aveam absolut nici un motiv să ne aflăm în Sibiu? Cu atât mai putin nu la 4 dimineaţa!

Mai ştii cum ne descălţam înainte să sărim gardul şi rămâneam moarte de somn lângă piscină, ca să creadă că acolo ne-am petrecut toată noaptea?

Mai ştii când m-ai pus să văd un film de groază la cinema şi mi-am dat jos geaca să am cu ce să-mi acopăr faţa de câte ori presimt că o să mă sperii? Mai ştii că ne-am plimbat cu maşina de nebune în noaptea aia şi eram îngrozite de pustietatea ce semăna cu filmul ?

Mai ştii că am luat între roţi un ditamai caine mort pe care nu aveam cum să-l ocolesc și la întoarcere ne-am uitat cu lanterna sub maşină, convinse fiind că-i tot acolo?

Mai ştii când mi-ai dat fusta aia de piţipoancă de mi-o luat ăla mai puţini bani la benzinărie şi mi-o zis să mai trec pe acolo?

Mai ştii că în seara aia am fost martore la un jaf şi tot drumul spre casă eram convinse că ne urmăresc ăia?

Mai ştii cum ne jucam “what’s creepy?” şi inventam poveşti de groază despre orice întalneam în cale, ca spre final să ajungem să fugim ţinandu-ne de mana?

Mai ştii cât de tare o zbierat Iuli cand am făcut bungee, că toată lumea s-o adunat să vadă ce-o păţit ?

Mai ştii când am fugit de acasă, îmbrăcate în pijamale?

Mai ştii când mi-aţi cântat la mulţi ani la miezul nopţii,deşi eram în public şi înconjurate de zeci de necunoscuţi?

Mai ştii când am facut budincă fără budincă şi grisul meu ce mirosea a porc ? Mai știi când am mâncat spaghete pe întuneric?

Mai ştii când am stat o noapte întreagă în fund pe balcon,cu o sticlă de Cosmopolitan, una de şampanie şi una de vin şi ne-am spus secrete ? Mai ştii că două zile ai spus tuturor că te simţi rău pentru că ai mâncat un fruct moale?

Mai ştii când am vorbit câteva ore în romanește cu tipii ăia care ştiau doar germană, doar ca să râdem ascultand ce spun ei despre noi?

Mai ştii cum treceam de casă cu maşina, doar pentru că era o melodie faină şi voiam să o ascultăm pe toată?

Mai ştii când am fugit de la cheful ăla cu manele şi-am mers tocmai în Sighişoara, pentru simplul fapt că n-am mai văzut-o?

Mai ştii când am cantat în toiul nopţii “Strangers in the night” de sub balcon?

Mai ştii când am stat să vedem apusul de pe deal cu toate că nu aveam lanternă şi când ne-am întors eram aşa de pline de scaieţi încat o trebuit să ne aruncăm hainele?

Mai știi când te-ai ascuns sub pat și ai mișcat salteaua, iar eu m-am speriat așa de tare că n-am putut să țip și-am fugit afară în chiloți?

Mai ştii când “v-am adus prăjituri” şi când  o vrut Deea să mă tundă, doar pentru că o văzut pe youtube cum?

Mai ştii când am îngheţat de frig făcând autostopul pe autostradă în Ungaria?

Mai ştii când ne-am dat jos saltele din pat şi-am dormit pe podea,doar de dragul diversităţii?

Mai ştii când am stat întinse pe capota maşinii şi ne-am uitat la stele de deasupra Mediaşului, vorbind despre speranţe de viitor?

Mai ştii când ne-am legat săniile după maşină şi la sfarsitul zilei tu aveai papucii rupţi,blugii decoloraţi şi eu eram vânătă în coşul pieptul şi convinsă că mi-am rupt vreo două coaste ?

Mai ştii când am plecat din club la un local de salsa şi de acolo la altul în care bătrani dansau pe muzică veche şi-am dansat până dimineaţa?

Mai ştii, mai ştii, mai ştii ??

Mi-e dor de voi!

Scriu pentru că n-am mai scris demult ca să mă descarc. Pentru că n-am mai scris demult pentru mine.

Scriu pentru că-mi vine să-mi trag plapuma pe cap și să mă cuibăresc în întuneric, deși m-am temut de el dintotdeauna. Pentru că-mi vine așa de tare să plâng, încât probabil o fac fără să-mi dau seama. Pentru că-s tristă.

Cineva a spus odată că nimic nu poate fii mai rău decât să fii singur. Pentru mine e infinit mai pustie senzația pe care mi-o lasă în suflet o mare de oameni care preferă clownul, fără să încerce să-i steargă zâmbetul cu un burete și să-l întrebe ce îl doare.

Nu mă pot ascunde, oricât mi-aș dori, de luna Decembrie. Nu pentru că nu-i cea mai veche dragoste a mea, ci pentru că mă doare de parcă aș fi înconjurată de oameni care dansează, după ce tocmai mi-am pierdut picioarele.

Nu pot și nu știu cum să-i fac față singură. Cu toate că merit din plin bățul pe care o să mi-l lase Moș Nicolae în papuci, mi-e dor de vremea când așteptam dimineața, doar de dragul surprizei și al atmosferei de sărbătoare.

Mi-e dor să am lângă mine pe cineva care nu-mi caută doar veselia, ci știe că plâng la fiecare episod din 7th Heaven și că  port o anumită pereche de pantaloni când mă întorc acasă după o zi proastă. Cineva care nu mă crede curajoasă, pentru că știe că mă sperie mai tare pisicile care se holbează decât câinii care latră și că mi-e frică să dorm cu spatele spre ușă.

Vreau…vreau pe cineva care mă iubește chiar dacă-s morocănoasă, chiar dacă adorm cu părul ud și mă trezesc ciufulită, chiar dacă am întotdeauna picioarele și nasul rece și chiar dacă seara îmi dau cu ulei de ricin pe gene și par plânsă.

De ce să fiu singură azi și mâine și în atâtea alte fragmente de Decembrie, în loc să fiu lângă cineva care știe că disprețuiesc profund cuvântul “amor”, că mă gâdil cel mai tare la oasele bazinului,  că-mi pot pocni încheieturile mâinilor dacă-s foarte obosită și că lumea mi se pare un pic mai bună de îndată ce mă îmbrac în pijamale?

Vreau să fiu lângă cineva care-mi tolerează porcăriile, care știe că am coșmaruri de tocilar, în care dau teste grele, la care nu știu, cineva care se abține să mă plesnească atunci când mușc până simt eu în dinți că-l doare.

Vreau pe cineva care deși mă cunoaște, mă vrea.

Sper ca tu, care citești cuvintele astea acum, să fii de mii de ori mai fericit ca mine.

Ştii cum, atunci când eram mici, aveam obiceiul să repetăm acelaşi cuvânt, repede repede, de nenumarate ori, până când ni se încâlcea în gură şi în minte şi  brusc ni se părea străin şi ciudat, de parcă nu mai ştiam ce înseamnă şi cum se pronunţă ? Sigur, nu am fost mici deodată, şi nici nu ne cunoşteam pe atunci, dar mă gândesc că ai făcut şi tu asta, măcar odată.  Sau poate o să-mi zâmbeşti ironic, dar cu drag, şi-o să-mi spui că tu, spre deosebire de mine, ai fost un copil normal, aşa cum faci de cate ori iţi povestesc vreo porcarie.

În fiecare zi îţi spun de atatea ori că mi-e dor de tine, folosind mereu aceleaşi cuvinte, încât probabil  nu îţi mai dai seama ce înseamnă. Înseamnă, iubitule, ca îmi simt tot timpul palmele goale, în absenţa obrajilor tăi, pe care să-i cuprind înainte să te sarut. Mi-e dor sa îmi respiri pe buze, ca să mă gâdili, iar eu, prefăcându-mă enervată, să mă scarpin pe barba ta.

Deşi a trecut atât de mult timp, înca sunt surprinsă în fiecare noapte când mă bag în pat şi îţi caut degeaba picioarele calde, ca să le cuibăresc pe ale mele între ele, ca apoi să le retrag vinovată, gândindu-mă că o să-ţi fie frig din cauza mea.  Tu să-mi ghiceşti intenţia şi să mă strângi mai aproape de tine, ca să mă încalzeşti toată, înainte sa adorm.

Uneori îmi lipesc privirea de tavan vreme de veşnicii întregi, pentru că dacă mi-aş înclina capul în stanga sau în dreapta, aş fi dezamagită să nu întâlnesc umărul tău şi să mă uit la tine peste el, apoi să-ţi zâmbesc degeaba, iar tu să te apleci, să mă săruţi pe frunte. Te simt, să ştii, atunci când crezi că dorm şi îmi dai părul din ochi, încet şi grijuliu, ca să nu mă trezeşti. Te simt, dar tac, pentru că-mi eşti drag atunci când uiţi să faci pe durul, crezând că nimeni nu te vede. Şi dimineaţa, când mă acoperi până la gât, iar eu îmi întredeschid, leneşă, ochii, tu-mi zâmbeşti cald, fiind convins că-mi era somnul prea dulce ca să-mi mai amintesc ceva după ce adorm la loc. Îmi amintesc iubitule, întotdeauna.

Mi-e dor … mi-e dor să stau întinsă deasupra ta, în timp ce-ţi plimbi degetele pe spatele meu gol, eu să întreb dacă nu-ţi sunt grea, iar tu să-mi spui că-ti sunt perfectă.

Îmi lipsesc lucrurile mărunte,  tachinările şi luptele pe care te prefaci că mă laşi să le câştig, ca apoi să asculţi indulgent cum mă laud că sunt şireată şi că tu degeaba eşti mare şi tare. Mi-e dor să te muşc de nas, apoi să-ţi spun maliţioasă că e crocant, în timp ce te abţii vitejeşte de la a-ţi răzbuna durerea. Mi-e dor să te gâdil în talpă, ca să mă prăpădesc de râs, văzându-te cum îţi ridici picioarele, unul câte unul, ca un cocostârc nerăbdător.

Mi-e dor să-ţi îngropi faţa în părul meu şi să-mi spui că miros a vara, în timp ce mă strângi în braţe nu atât de tare pe cât ai vrea.

Mi-e dor de tine ! Acum ştii ce înseamnă asta ?

Ştii ce mi-a plăcut ? Ziua mea. De fapt, noaptea zilei mele.

Întunericul se războia cu beculeţele bradului împodobit din colţul camerei. Noi ne-am cuibărit pe canapea, ca pe vremuri, pentru că am cedat patul celor mai bune prietene ale mele. Eram înghesuiţi şi somnoroşi, iar eu eram mai fericită ca niciodată. Iubeam fiecare suflet din camera adormită şi ştiam că sentimentul e reciproc. Am împlinit 20 de ani în braţele tale şi noul prefix nu m-a mai înspăimântat. Ştiam că nu mi se poate întâmpla nimic rău lângă tine.

Ştiam că o să-mi încălzeşti întotdeauna picioarele şi sufletul, că o să-ţi plimbi degetele prin parul meu şi o să mă săruţi pe frunte. Ştiam că o să mă lipeşti mereu de tine în timp ce-mi spui să nu-mi fac griji, pentru că totul va fi bine.

Mi-e dor de tine. Tare. Mai ales astăzi. Am umblat toată ziua cu o piatră în suflet, simţindu-mă vinovată fără să greşesc, simţindu-mă tristă şi îngrijorată, fără să îmi dau seama de ce. Poate din cauza ta. Din cauza lipsei tale.

Mai ştii când îţi scriam, pe vremuri, pagini întregi, prea multe pagini, fără să îmi aleg cuvintele, fără să mă străduiesc ? Mi-e dor să îţi scriu. Aceste cuvinte sunt doar pentru tine, pentru nimeni altcineva.

Şi mi-am dat seama că nu ţi-am mulţumit niciodată. Îţi mulţumesc. Pentru tot. Pentru că m-ai lăsat să intru în viaţa ta cu papucii cu care am umblat prin ploaie.

Te iubesc. Să nu te îndoieşti niciodată de asta.