Adia

Am fost în două accidente de maşină în viaţa mea. Pe unul l-am provocat şi pe celălalt nu mi-l amintesc prea bine, că eram mică şi s-a întâmplat în drum spre spital, unde mergeam să mă opereze, dar asta-i altă poveste.

Oricum, astăzi era cât pe ce să experimentez altul, dar nu cu maşina, ci cu autobuzul. Vă zic, şi prin Cluj e plin de şoferi care te fac să te simţi fie ca într-un parc de distracţii, fie ca un sac de cartofi într-o remorcă, dar ăsta exagera de-a dreptul. Doamne fereşte să fii încetinit în curbă sau în sensul giratoriu, nici vorbă de aşa ceva ! Ne înclinam toţi ba în stânga ba în dreapta, de parcă ar da cu pietre după noi şi trebuie să ne ferim. Ba mai făceam şi câte o plecăciune de nevoie când punea frână brusc, să nu ia maşina din faţă ca pasager.

Pe cuvânt, avea un stil de a conduce, încât dacă eram într-un film şi l-ai fi oprit poliţia, ar fi arătat disperat către o femeie însărcinată, care ţipă cu faţa crispată de durere şi ar fi zis “Please sir, my wife is having a baby!”

M-am întors spre o prietenă să o întreb dacă mi se pare mie sau conduce extrem de violent, dar n-am apucat să scot decât primele trei cuvinte că mi-a şi fost închisă gura de o zguduitură puternică – ne-am izbit de o bordură ! – şi împreună cu părerea mea, m-am prăbuşit, eu peste cineva şi altcineva peste mine. Am luat şi un cot în coaste, mulţumesc frumos !

Credeţi că s-a învăţat minte ? Fix pix ! Restul drumului m-am priponit în scaunul din faţă de câte ori lua câte o curbă, ca să rămân pe loc pe cât posibil.

Cine ştie, poate aici nu-i pune să-şi facă testarea psihologică atunci când se înscriu la şcoala de şoferi.