Obișnuiam să cred că pot să scriu doar dacă-s tristă. Că ăsta-i felul meu de a zice “au” atunci cand mă doare, ca să mi se pară intensitatea mai mică, odată acoperită de zgomot.
De ceva vreme, însă, nu pot să scriu tocmai pentru că-s tristă.
Dintre toate lucrurile care mă înspăimântă, cel mai şi cel mai tare urăsc sfârşiturile.
Toată lumea face inventarul pentru 2010 pe acum, adunand lucrurile bune şi scăzandu-le pe cele rele, aşa cum şi făceam eu anul trecut , cand îl comparam pe 2009 cu o telenovelă.
Spuneam că am făcut cele mai multe şi cele mai mari greşeli, dar de atunci am făcut şi mai multe şi şi mai mari. Anul trecut am murit ca să renasc, dar anul ăsta n-am făcut decat să mor cate putin in fiecare clipa.
Nu… nu fac bilanţul, pentru că mi-e frică să văd pe viu ceea ce ştiu demult în sinea mea.
Am prea multe regrete pentru 2010, dublate de faptul că nu am încercat să le repar.
Am impresia că-mi las anul neterminat, aşa cum rămai cu o propoziţie la jumătate, cand cealaltă persoană închide telefonul mai repede decat te-ai aşteptat.
Şi doare. Sfârşitul. Aşa de mult încât aproape că aş vrea să înceapă din nou.
Şi să nu mai fac greşeli de data asta.
- Doar noi două, da.
- Păi ea nu are prieten ?
- Îi place de unu, dar atât.
- Ce ???
- În place de unu, V-I-R-G-U-L-Ă, DAR ATÂT.
- Aaa, n-am auzit virgula prima dată. Da ce nume-i ăla Daratât ? Îi arab, sau ce?
Hăituită de insomnii, am intrat la 6 dimineaţa pe blog la Lorelay a mea, să văd dacă mai scrie. Nu mai scrie, că e fericită acum şi nu-i mai vine să scrie.
Am citit totuşi ultimul ei articol, cu amintirile noastre din vară şi brusc mi-e un dor sufocant de ele toate. Am un chef nebun să fac o porcărie. Să mă urc în maşină aşa, în pijamalele mele cu Snoopy şi peste vreo 2 ore să le pot strange în braţe şi să le întreb “mai ştii?”
Mai ştii când era să ne calce trenul şi când am fumat în Sibiu,deşi niciuna dintre noi nu fumează şi nu aveam absolut nici un motiv să ne aflăm în Sibiu? Cu atât mai putin nu la 4 dimineaţa!
Mai ştii cum ne descălţam înainte să sărim gardul şi rămâneam moarte de somn lângă piscină, ca să creadă că acolo ne-am petrecut toată noaptea?
Mai ştii când m-ai pus să văd un film de groază la cinema şi mi-am dat jos geaca să am cu ce să-mi acopăr faţa de câte ori presimt că o să mă sperii? Mai ştii că ne-am plimbat cu maşina de nebune în noaptea aia şi eram îngrozite de pustietatea ce semăna cu filmul ?
Mai ştii că am luat între roţi un ditamai caine mort pe care nu aveam cum să-l ocolesc și la întoarcere ne-am uitat cu lanterna sub maşină, convinse fiind că-i tot acolo?
Mai ştii când mi-ai dat fusta aia de piţipoancă de mi-o luat ăla mai puţini bani la benzinărie şi mi-o zis să mai trec pe acolo?
Mai ştii că în seara aia am fost martore la un jaf şi tot drumul spre casă eram convinse că ne urmăresc ăia?
Mai ştii cum ne jucam “what’s creepy?” şi inventam poveşti de groază despre orice întalneam în cale, ca spre final să ajungem să fugim ţinandu-ne de mana?
Mai ştii cât de tare o zbierat Iuli cand am făcut bungee, că toată lumea s-o adunat să vadă ce-o păţit ?
Mai ştii când am fugit de acasă, îmbrăcate în pijamale?
Mai ştii când mi-aţi cântat la mulţi ani la miezul nopţii,deşi eram în public şi înconjurate de zeci de necunoscuţi?
Mai ştii când am facut budincă fără budincă şi grisul meu ce mirosea a porc ? Mai știi când am mâncat spaghete pe întuneric?
Mai ştii când am stat o noapte întreagă în fund pe balcon,cu o sticlă de Cosmopolitan, una de şampanie şi una de vin şi ne-am spus secrete ? Mai ştii că două zile ai spus tuturor că te simţi rău pentru că ai mâncat un fruct moale?
Mai ştii când am vorbit câteva ore în romanește cu tipii ăia care ştiau doar germană, doar ca să râdem ascultand ce spun ei despre noi?
Mai ştii cum treceam de casă cu maşina, doar pentru că era o melodie faină şi voiam să o ascultăm pe toată?
Mai ştii când am fugit de la cheful ăla cu manele şi-am mers tocmai în Sighişoara, pentru simplul fapt că n-am mai văzut-o?
Mai ştii când am cantat în toiul nopţii “Strangers in the night” de sub balcon?
Mai ştii când am stat să vedem apusul de pe deal cu toate că nu aveam lanternă şi când ne-am întors eram aşa de pline de scaieţi încat o trebuit să ne aruncăm hainele?
Mai știi când te-ai ascuns sub pat și ai mișcat salteaua, iar eu m-am speriat așa de tare că n-am putut să țip și-am fugit afară în chiloți?
Mai ştii când “v-am adus prăjituri” şi când o vrut Deea să mă tundă, doar pentru că o văzut pe youtube cum?
Mai ştii când am îngheţat de frig făcând autostopul pe autostradă în Ungaria?
Mai ştii când ne-am dat jos saltele din pat şi-am dormit pe podea,doar de dragul diversităţii?
Mai ştii când am stat întinse pe capota maşinii şi ne-am uitat la stele de deasupra Mediaşului, vorbind despre speranţe de viitor?
Mai ştii când ne-am legat săniile după maşină şi la sfarsitul zilei tu aveai papucii rupţi,blugii decoloraţi şi eu eram vânătă în coşul pieptul şi convinsă că mi-am rupt vreo două coaste ?
Mai ştii când am plecat din club la un local de salsa şi de acolo la altul în care bătrani dansau pe muzică veche şi-am dansat până dimineaţa?
Mai ştii, mai ştii, mai ştii ??
Mi-e dor de voi!
A doua oară în două zile tocmai am semnat că refuz internarea, de parcă aș fi ceva infractor ce se opune arestului.
Păi da, refuz să-mi petrec Craciunul singură în spital și să-i las să mă taie de parcă aș fi ceva porc ciudat de 50 de kile din care n-au de gând să-și facă grătare. Cum, CUM să stau 4, 5 zile în spital, în paturile lor cu așternuturi albe și cu gresia aia mereu murdară de pași ? Dacă fac asta nu doar îmi petrec Craciunul la chirurgie, că îmi petrec și Revelionul în spital, la psihiatrie de data asta, în pijamale, cu o privire goală, cu lacrimile înghețate în ochi și bolborosind “de ce eu!?! de ce eu, doamne..?!”
Nu!
Pentru că-s stăpâna propriului corp și îi impun apendicelui meu să stea neperforat până după sărbători. Că așa vreau eu, și eu îs șefa! Și ce dacă mi-s leucocitele 15 000 când e normal doar până la 10 000 ? O să scadă ele, dacă așa vreau eu. În nici un caz nu-i las să-mi facă nu știu ce injecție în coloană ca să vadă dacă mă operează azi sau dacă așteaptă până mâine.
Așa că am plecat, am refuzat, prefăcându-mă că nu aud atunci când mi-au spus “ne vedem la noapte, domnișoară!”
Deci..nu. N-am nimic. Sunt bine.
