Adia

M-am săturat. De tot şi de toate.

M-am săturat de universul ăsta tâmpit, în care reuşesc întotdeauna să vreau tocmai ce nu am şi să-mi treacă de îndată ce reuşesc să obţin. M-am săturat să aştept să-mi bată fericirea la uşă şi să mă întrebe unde naiba am fost atâţia ani.

M-am săturat de frig, de ploaia asta jegoasă şi de căldura sufocantă din cămin.

M-am săturat de independenţă. Da, vreau să aibă cineva grijă de mine. Vreau pe cineva la care-i pasă. Cineva care să-mi schimbe ştergătorul şi să se revolte pe măgarul ce mi l-a rupt tocmai în ziua în care ploua cel mai tare, pentru că am parcat pe locul “lui”. Nu te-ai gândit, boule, să nu-l rupi fix pe cel de la şofer ? Înţeleg că vrei să mor eu, dar puteam să omor şi pe alţii !

Aşa că stau şi bocesc şi am atac de astm la facultate, într-o sală liberă, lângă un tip care nu mă cunoaşte, dar cu siguranţă mă crede nebună, în timp ce prietena mea îmi caută inhalator prin farmacii, pentru că da, am fost suficient de proastă cât să-l uit în cameră.

M-am săturat ! M-am săturat de toamnă, de insomnii, de oboseală, de oameni răi şi de senzaţia că-s singură pe lume.

Nimeni n-ar fi putut să-şi explice vreodată setea ei de adoraţie.  Pretindea, cu obrăznicia unui copil răsfăţat care bate din picior, să conteze. Să conteze cel mai mult. Nu pentru a fi în centrul atenţiei. Din contră, era atât de timidă încât pe clasa întâi aproape a plâns de ruşine când doamna învăţătoare a scos-o în faţa tuturor să îi cânte la mulţi ani.

Nu spera să conteze pentru univers sau pentru cauze nobile menite să schimbe lumea. Îşi dorea ca cel puţin unul din oamenii cărora le-a dat o bucată de suflet să lupte ca să-i rămână alături, în loc să o sărute pe frunte înainte să plece şi să-i spună că “aşa-i cel mai bine”.

Îi trata aşa cum i-ar fi plăcut să fie tratată, crezând că într-o zi ei o să facă la fel. Degeaba.

Nimeni nu-i iubea colţurile întunecate, nimeni nu-i tolera tristeţea, toţi neînţelegând că e o masca cea a clownului, nu adevărata faţă.

Nu multe s-au schimbat de-a lungul anilor, ci fiecare om era o altă variantă a felului în care, atunci când era mică, mama o certa când se lovea. Încă nu şi-a făcut curaj să întrebe “De ce mă cerţi dacă mă doare?”

Le căuta scuze şi nu înceta să spere, înghiţindu-şi lacrimile şi murmurând “înţeleg…” atunci când o dezamăgeau din nou.

În sufletul ei, însă, nu înţelegea niciodată.

Mă iubeşti degeaba, dacă nu contez.

Dacă v-aş spune că îmi petrec mult timp pe Jupiter ar suna ciudat, nu ?

Fie vorba între noi, nu mă refer la planetă, ci la o strada din cartierul Zorilor, unde prietena mea cea mai bună şi-a găsit să se mute singură, ca apoi să mă sune în fiecare zi, miorlăindu-se că o strâng pereţii şi o apasă singurătatea.

Şi uite aşa stăteam noi pe Jupiter azi, o experimentată şoferiţă, o proaspătă şoferiţă şi o viitoare şoferiţă. (Să vă ferească sfântul, că ne înmulţim!) Ramona şi-a luat permisul Luni, iar Simo s-a înscris la şcoală Marţi. Eu, fascinată de cât de tare au avansat lucrurile de pe vremea când făceam X-uri în căsuţe, am intrat pe ce site mi-au arătat caprele astea şi-a dat un examen online, pe care l-am picat cu 21, dar nu despre asta-i povestea (Cât de importante să fie şi priorităţile alea? E destul să ştiu una – prioritate de femeie. Bărbatul cedează trecea femeii, iar dacă se întâlnesc două femei, va avea prioritate cea care pare cea mai aproape de a avea o cădere nervoasă. În ambele situaţii, scopul este, desigur, îndepărtarea cât mai rapidă a pericolului public).

Revenind la subiect, a facut şi Simona simularea aia, dar aşa de conştiincioasă, de parcă se credea chiar la examen. Nu ne lăsa să vorbim şi-şi rodea, îngândurată, unghiile în timp ce-şi citea întrebările. După vreo 5 minute de tăcere colectivă, se răsteşte:

- Of, deja am greşit una!

- Din câte?

- Din una!

Eu şi Ramo am râs cât am râs, pe urmă ne-am văzut de treburile noastre, să nu o deranjăm pe domnişoara. Mai trec vreo 10 minute şi se întoarce asta spre noi :

- TU ! Moped înseamnă om ?!

Bineînţeles, ne-am spart de râs înainte să-i explicăm că-i un scuter cu pedale. Ca orice femeie la care-i râzi în nas, s-a supărat pe noi.

- Ce tu ?! M-am gândit că dacă patruped îi câine, moped îi om, şi-au scris ei aşa, ca să mă inducă în eroare !

Aşadar dragii mei, ….coming soon…”Simona – introducând şoferi în  eroare, since 2010″

Grapefruits e curioasă ce monştrii se ascund în geanta mea. Ca să fiu sinceră, niciodată nu îmi scot lucruri din geantă, doar bag şi bag până nu mai încap, iar când se întâmplă asta îmi schimb geanta şi-mi iau din cea de dinainte doar strictul necesar. Aşa că poza de mai jos e făcută în urma unei asemenea proceduri.

Miruna, Ale, Anda, Cătălina, La Grimme, Exces de sare, Laura, Tuflurina, voi ce aveţi în geantă ?

Obişnuiam să păşim unul spre celălalt, iubitule, nu umăr la umăr, spre o destinaţie comună. Nu spun că ar fi greşit, dar parcă de când te ţin de mână te privesc mai puţin în ochi.

Iartă-mă. Am uitat pentru o vreme că lumea din tine e mai importantă decât cea din jurul tău. Am uitat că tu eşti mai frumos gol decât îmbrăcat în cuvinte, în planuri,  regrete şi amintiri ce nu vor să piară.

Dezbracă-te, mai bine, de vorbe, de zilele de ieri şi de mâine, de ceilalţi oameni din viaţa ta, dezbracă-te de lucruri, de ceas, de calendar şi de context. Dezbracă-mă, apoi, şi pe mine de toate şi nu mă acoperi decât în priviri şi în tăcere. Lasă-mă să te iubesc gol, fără timp şi spaţiu, pe niciun fundal.

Sunt eu. Nu-mi zâmbi când eşti trist, de parcă nu te-aş cunoaşte. Cu mine, dezbracă-te de teamă, de politeţe şi de griji.

Mă bucur că înaintăm alături, dar să nu uităm să ne oprim adesea faţă în faţă, ca să nu ne pară drumul fără sens.