Adia

Ai fost o parte din viaţa mea atâţia ani şi în atâtea feluri, încât acum că nu mai eşti mă simt de parcă mi-am tăiat o mână, un picior sau o bucată de suflet.

Îmi pare rău. Pentru tot. Pentru fiecare moment în care te-am făcut să suferi şi pentru fiecare clipă în care m-ai iubit fără să merit. Adevărul e că nimeni nu s-a mai  comportat  aşa minunat cu mine şi probabil nimeni nu o să o mai facă vreodată. Regret din toată inima că ne-am îndepărtat atât de mult de oamenii care am fost încât am ajuns să ne privim de parcă nu ne-am mai cunoaşte.

Ştiu că eu am fost mereu veriga slabă şi că tu m-ai tras la mal de fiecare dată când am fost sigură că o să ma înec. Aş vrea să pot să-ţi mulţumesc sincer pentru fiecare secundă în care mi-ai permis să fiu o parte din viaţa ta, dar ştiu că n-ai face decât să mă priveşti dispreţuitor. Te înţeleg.

Îmi vine greu să-ţi spun la mulţi ani anul acesta, în calitate de persoană cu un rol nedefinit pentru tine. Acum fie mă urăşti, fie puţin îţi pasă şi din papucii cu care m-ai încălţat nu ţi-am mai făcut urări.

Îţi doresc….fericire. Toată fericirea de care te-am privat eu, înzecită. Îţi doresc succes în tot ceea ce vrei să realizezi, deşi am încredere că o să-ţi iasă oricum. Înţelepciune în toate alegerile pe care le faci şi noroc. De sănătate n-ai nevoie dacă ai noroc, pentru că nu te îmbolnoveşti.

Şi sper….sper ca oamenii din viaţa ta să fie mult mai buni decât am reuşit eu vreodată să fiu. Şi să te preţuiască.

Cu drag,

Cea care cândva conta.

Câteodată îmi vine pur şi simplu să scriu. Aş vrea, totuşi, să scriu despre atâtea încât nu mă pot hotărî dacă să ofer prioritate unui gând sau unui fluture din stomac.

Rămân adesea cu privirea sprijinită pe un punct fix de care fac abstracţie, iar dacă se întâmplă să fiu întrebată la ce mă gândesc, îmi dau seama că am în minte tot şi-i aşa de greu de explicat încât spun că n-am nimic.

Am sufletul plin de sferturi de griji şi jumătăţi de speranţe.

Şi aştept.

Aştept să se transforme orele în zile şi zilele în paşi. Doi hotărâţi înainte, apoi unul emoţionat înapoi.

Da…probabil că mi-e teamă, probabil că mă bucur şi probabil că abia aştept.

E ca atunci când ţi-e dor de mare, deşi n-ai văzut-o niciodată…

Asculta mai multe audio Muzica

Într-o dimineaţă, un nimeni până atunci, se va trezi şi va spune lumii că a găsit modalitatea de a da timpul înapoi. Lumea îl va privi ca pe un nebun şi-l va trata cu indiferenţa caracteristică noii societăţi…

Cine a crezut nu cu mult timp în urmă că omul va putea zbura, sau că vom putea vorbi între noi de la mii de kilometrii distanţă, ţinand o cutie de plastic la ureche? De unde vine radioul? Ce-s alea microunde? Putem crea o fiinţă vie într-o eprubetă. Facem piese de schimb umane. Ne trebuie o inima? O facem ! Un ficat nou? Veste bună pentru beţivani -  îl facem.

Ce nu putem face? Doar ce nu am încercat până acum. Sau am încercat, dar nu am fost destul de deştepţi sau de nebuni să ne iasa din prima.

Toate marile invenţii s-au născut din lene. Din ce alt motiv să apară telecomanda, bicicleta, maşina, liftul, mixerul, scările rulante si multe altele? Din lene.

Dar invenţia acestui ”nimeni” vine din necesitate.

Vine din dorinţa omului de a repara greşeli anterioare, de a retrăi clipe frumoase lângă cei dragi, vine din dorinţa unui părinte de a fi lângă copilul lui atunci când ar fi trebuit să fie, vine din dorinţa copilului de a avea ce nu a avut, vine din dorinta de a o lua de la început si de a face totul să fie bine.

Fericiţi sunt cei ce vor trai acele timpuri.

Cum am putea să nu vă vrem pentru mulţi ani de acum înainte ? Şi de ce nu v-am vrea ?

Vă iubim mă, cu toată ticăloşenia voastră.

Vă iubim pentru că ne place să vă purtăm hainele atunci când suntem triste. Vă iubim pentru că, lângă voi, nu mai avem nevoie de scaun pentru a ajunge la raftul de sus. Pentru că ne căraţi bagajele şi pentru că nu spuneţi ce vă stă pe limbă atunci când întârziem trei ore.

Vă iubim pentru că ne protejaţi inocenţa şi delicateţea de înfricoşătoarea lume a tehnicii, astfel încât să nu auzim niciodată de vulgarităţi precum “drivere”, “interfaţă grafică”, “criptare”, sau mai rău, să ne prindă vreun virus!

Vă iubim pentru că ne înşurubaţi la loc uşa de la dulap după ce am fost prea hotărâte să o închidem şi pentru că ne spuneţi când trebuie să schimbăm uleiul la maşină (dacă nu vă pricepeţi să îl schimbaţi chiar voi).

Vă iubim pentru că de dragul de a vedea puţină piele ne-aţi face masaj oricând ne-am pisici pe lângă voi. Vă iubim tendinţele sinucigaşe atunci când vă luăm cu noi la cumpărături, ne amuză ! Iubim şi faptul că oricâte ne-am cumpăra, avem tot timpul mâinile libere, să căutam şi alte lucruri.

Vă iubim pentru că nu sunteţi nebuni să ne luaţi în serios cuvintele “fii sincer!” imediat după ce  vă întrebăm dacă ne-am îngrăşat.

Vă iubim pentru că nu aţi recunoaşte nici picuraţi cu ceară dacă vă e frică de ceva. Ştim că o faceţi în cinstea orgoliului personal, dar nu contează, ne simţim în siguranţă.

Vă iubim pentru că oricât aţi fi de mari şi tari, n-avem nevoie decât de lacrimi pentru a câştiga orice dispută.

Aşa că vedeţi, lumea noastră ar fi mult mai tristă şi mai complicată fără voi.

Să ne trăiţi !

Dacă spun că-mi miroase părul a vară, nu înseamnă că am cap doar ca să folosesc șampon.

Nu sunt o carte pe care o termini de citit și o împrumuți mai departe și nu sunt un câine pe care-l muți la rude pentru că n-ai spațiu în apartament.

Atât !