Adia

Îmi aduc aminte prima dată când am văzut o bocitoare. Eram la înmormântarea străbunicului meu şi am fugit cu prima ocazie la mama şi i-am spus “Este o babă nebună care cântă !” Şi cânta femeia cu jale, cu lacrimile împreunându-i-se pe bărbie despre cum “te-ai dus Niculiţă, ţi-ai pierdut cheia vieţii şi ai lăsat-o pe Lenuţa a nimănui….”

Nu prea are legătură cu faptul că azi e ziua mea, dar parcă puţin, doar puţin, cântecul de “La mulţi ani” jeleşte anul ce a trecut cu ajutorul unor bocitoare mai tinere care primesc în loc de colivă tort.

Sumbru, ştiu, dar asta-i perioada din an în care mă transform dintr-o persoană roz şi ţopăitoare în una sardonică şi cu ochi de raton. Uit în fiecare an să nu mă machiez şi mă trezesc mereu plângând dintr-un motiv sau altul, sau pur si simplu plângând.

Mi-ar fi plăcut să trăiesc în vremea în care ziua  naşterii conta doar prima data. Acum, an de an mă văd obligată să sărbătoresc faptul că exist în continuare. Aduc mai degrabă un omagiu zilei, decât mie ca persoană. Eu exist în fiecare zi. Data de 12 decembrie, o singură dată.

La mulţi ani 12 decembrie ! Mi-aş dori să nu te mai dezamăgesc în fiecare an.

N-am mai scris de-o veşnicie, ştiu. La început pentru că am fost stresată cu absolvirea, cu sesiunea, cu proiectele şi cu licenţa. (Încă-s stresată cu licenţa. Aşa de stresată încât proful care se ocupă de mine a devenit protagonistul în majoritatea viselor mele.) Pe urmă m-am obişnuit să nu mai intru pe blog şi am ajuns să mă conving singură că nu mai ştiu să scriu.

Îmi cer scuze de la toţi cei care au continuat să vină pe aici şi să fie dezamăgiţi de fiecare dată. O să-mi reiau activitatea, cu paşi mici pentru început.

Astăzi, primul pas.

Au fost ai mei zilele trecute la botezul unui bebe. Pe lângă hăinuţe şi alte porcării, i-au făcut cadou o puşculiţă  de lut, în formă de porc, unde i-au băgat prima bancnotă, ca să-şi înceapă economiile, în caz că o să fie tot criză pe când o să crească el mare.

- Şi câţi bani i-aţi băgat înăuntru? o întreb eu pe mama.

- 100 de euro.

- Pfff…hai că mă botez şi eu din nou.

- Dacă te dezbraci în fundul gol în biserică ca să te bage popa în butoi, îţi dau 500. Eşti de acord ?

- Da.

- Ai face asta pentru 500 de euro ???

- Depinde de popă.

Mătuşa mea : – Tu, de când nu mai văd bine, aşa-s de fericită !

- De ce ?!

- Păi, mă uit în oglindă şi mă gândesc “Ce fain! Mi-au dispărut ridurile!”

Bunica se agita prin bucătărie, rapidă şi gălăgioasă.

- Vrei ciorbă ? îl întreabă pe bunicul, cam tare.

El, aşezat pe canapea, cu mâinile împreunate în poală, îi răspunde tărăgănat:

- No vezi….la copiii ăia de ce nu le-ai dat ? O plecat de aici ca de la casa pustie…

- Io i-am întrebat, da dacă n-o vrut!! Ce să fac, să le bag în gură??! se enervează bunica.

Bunicul, şi mai calm ca înainte, îi răspunde aproape duios :

- No…şi-apoi nu ştii vorbi frumos? Nu era mai scurt să zici că nu o vrut ? Tră să vorbeşti în propoziţii dezvoltate ?