Cunoaştem cu toţii genul de părinţi care îşi doresc să le calce copiii pe urme, nu-i aşa ? Ei, întro oarecare măsură, tata e unul dintre ei. Din fericire nu şi-a dus dorinţa la extrem, asta ar fi însemnat să mă trimită la liceul militar, apoi în armată, apoi să-mi cumpere un câine de lup numit misterios “Lupu’ “.
Cu toate astea, când eram mică băteam cuie în tot ce prindeam şi dezmembram radiouri vechi…ca hobby. Cine ştie, poate dacă nu s-ar fi dat bătut aş fi ajuns la arhitectură sau informatică, nu persoana atehnică de azi, care a căutat luni întregi opţiunea de “sleep” la noul televizor, apoi, pentru ochii lumii, a decis că pur şi simplu nu există. (Există. Am găsit-o ulterior. Din greşeală.)
A început să se resemneze şi cu faptul că el şi-a petrecut o jumătate din viaţă la cercetaşi şi eu chiar zilele trecute am ieşit de pe o străduţă mică pe una mai mare şi mi-a luat 20 de minute să o regăsesc. Sinceră să fiu, cred că a început să accepte crudul adevăr când am pornit spre Dej şi am ajuns în Bistriţa fără să-mi dau seama.
Totuşi…singura idee cu care nu pare să se împace e faptul că nu i-am moştenit talentul la desen. Toată viaţa m-a bombardat cu felurite culori, creioane, vopsele pe bază de apă şi pe bază de ulei, pânze, suporturi de pânze, pensule…. Ce mai, tot ce aş avea nevoie dacă aş avea habar. Săptămâna trecută mi-a luat un set de toate cele de mai sus şi pe cutie scria “pentru artişti”. Ce artişti Doamne, că eu am desenat un copac pentru o testare psihologică şi-a reieşit că-s întro oarecare măsură “deranjată” mental.
El însă insistă că “oricine ştie desena”, deşi tind să cred că speră că talentul lui zace şi întrun abis al fiinţei mele şi aşteaptă momentul să iasă la iveală. Şi eu sper! Mereu am invidiat oamenii buni la desen şi picturi şi mi-am dorit să fiu ca ei. Dacă aş fi şi eu capabilă mi-aş petrece tot timpul liber pictând, aş purta doar haine colorate şi boeme şi-aş avea grijă ca şi după duş să mai rămân puţin murdară de vopsea, să mă asigur că ştie toată lumea că-s o artistă în devenire.
Daaaaaaar, la insistenţele tatălui meu, am reuşit să fac doar amărâtul ăsta :
Hai că cerul a ieșit chiar fain :p
In orice caz, desenezi mult mai bine decat mine
)
si eu zic ca merge, n-am inteles de ce mai apare o imagine pe fundal…
Mie nu-mi pare asa de rau pe cat te plangi. Si sa stii ca desenul se invata cam tot asa cum se invata scrisul, cantatul la un instrument etc.
Mai ,,vede” şi el jumătatea goală a paharului sau gaura de la covrig. Dar cu timpul o să se dea pe brazdă. We are who we are…
“Amaratul asta” cum ii zici tu este chiar reusit. Trust me!
Imi place. Mie mi-a fost mereu ciuda ca nu am putut sa invat sa desenez ca tata. Dar sunt convinsa ca nu se invata, cu cu talentul te nasti, daca e sa-l ai. In timp poti sa-l slefuiesti, desigur.
Multi bloggeri romani ar vrea sa stie daca ai avea curajul sa raspunzi la cateva provocari simple si de bun simt. Daca esti interesat/a sa participi la acest joc intre bloggeri intra aici.
auzi stii ce , dami-l mie !
Pingback: Posibil blogroll « Ulise al II-lea – blog canin
Pingback: Posibil blogroll | Amintiri din filumenie
ai un CADOU la mine pi blog B-)
Copacul este desenat doar pe jumatate, trunchiul e cam gros, nu exista fructe, sunt si frunze galbene…hmm…
Comentez pentru ca nu exista butoane de like pe aici. Postarea a fost vesela si bine scrisa! Multumim pentru ea!
mie chiar imi place pomul tau…
si… nu oricine stie sa deseneze… asa sa stii si tu si tatal tau… mie de ex… nu mi-ar iesi un pom asa de frumos… nu am mai desenat asa din clasa a treia, cred…
desenz insa cu rigla si compasul… dar nicioda nu imi ies pomi sau flori din liniile si cercurile mele…
Da-ne o mana de ajutor si tu, si scrie despre marsul biciclistilor din Cluj, editia aniversara de 4 ani de pedalat lunar prin oras (22 Septembrie 2011):
http://www.facebook.com/event.php?eid=268890003139559
No scrie, futu-i, ca n-am vazut pictor asa talentat ca tine la scris.
Nimic din ce se posteaza pe net nu se compara cu ce scrii. Am intrat dupa mai bine deun an pe blogul tau si nu ti-ai schimbat/pierdut/deteriorat/blabla/ povestile.
Ai un talent extraordinar, chit ca nu-i la desen:P, plecaciuni si merci
Da, chiar, stie ca ai un incredibil talent la scris?
)
Si, daca te consoleaza in vreun fel, eu nici “amaratul” asta nu as fi reusit sa-l fac. Nu vrei sa stii cum desenez eu oamenii, nu vrei sa stii!
Ptr inceput e chiar o reusita.
Paote esti buna la “ready-made” si nu la pictura