Adia

Am revenit în sfârşit la nava mamă, dupa un sfert de vară petrecut în Străinezia. A fost frumos, foarte frumos, chit că am venit mai albă decât m-am dus, asa ca degeaba  am fost atât de mândră de pseudo-bronzul meu.

După ce o lună întreagă am fost şase femei sub acelaşi acoperiş, acasă mi se pare cam pustiu, cam linişte şi cam  straniu faptul că pot să intru în baie oricând vreau eu, fără să recurc la trucuri ieftine. Săptămâna trecută, de exemplu a trebuit sa ţip de după uşă “sângerez pe hol!!” ca să iasă domnuca mea în grabă, machiată la un singur ochi, de arăta ca un raton chior. Evident, am minţit, dar făceam pe mine, se cereau măsuri extreme.

Ei, n-am apucat să mă simt de-a casei  decât o zi, că m-am dus să fiu străină în ţara mea, la o nuntă de unguri, unde erau 16 români. I-am numărat, da, atât de tare m-am plictisit. Puteam să-mi duc şi o carte. Am auzit melodii de la Beatles cântate în maghiară, o experienţă pe care nu vreau să o repet prea curând.

Pe lângă asta, sunt foarte mândră de mine pentru că am rezistat întreaga nuntă pe tocuri de 15 cm şi mă umflam în pene de câte ori vedeam pe câte una că se descalţă sau că-şi schimbă papucii. Bine, faptul că acum mă miorlăi de fiecare dată când păşesc desculţă e doar un detaliu din culise.

O zi frumoasă să aveţi, dragilor !

Ar fi trebuit să plec, ştiu, eram în întârziere. Dar n-am rezistat. Era frumos, incredibil de frumos, şi-am vrut să fac parte din acea frumuseţe. Oamenii păreau să fii fugit de întuneric şi mirosea a nesfârşit şi a libertate.

Fără să stau pe gânduri, am intrat în apă în timp ce valurile se izbeau de picioarele mele. Rochia mi s-a udat şi mi s-a lipit de piele. Nu…hainele nu îşi aveau locul în peisaj, aşa că m-am întors pe mal şi am renunţat la toate.

Înotam înspre larg şi nimic nu mai părea să conteze. Marea se înălţa spre cer şi cerul se apleca spre mare. Lumea începea în albastru şi se sfârşea în purpuriu. Singura lumină venea de la lună, care era mare şi portocalie aşa cum o iubesc.

Pluteam…şi toate grijile mele pluteau alături de mine, în loc să-mi stea pe umeri încercând să mă sufoce. S-au întins pe întreg infinitul mării, într-un strat atât de fragil încât povara lor a uitat să mă obosească.

Totul era apă şi întuneric şi libertate. Momentul era aproape perfect, iar eu eram aproape fericită.

Am fost în două accidente de maşină în viaţa mea. Pe unul l-am provocat şi pe celălalt nu mi-l amintesc prea bine, că eram mică şi s-a întâmplat în drum spre spital, unde mergeam să mă opereze, dar asta-i altă poveste.

Oricum, astăzi era cât pe ce să experimentez altul, dar nu cu maşina, ci cu autobuzul. Vă zic, şi prin Cluj e plin de şoferi care te fac să te simţi fie ca într-un parc de distracţii, fie ca un sac de cartofi într-o remorcă, dar ăsta exagera de-a dreptul. Doamne fereşte să fii încetinit în curbă sau în sensul giratoriu, nici vorbă de aşa ceva ! Ne înclinam toţi ba în stânga ba în dreapta, de parcă ar da cu pietre după noi şi trebuie să ne ferim. Ba mai făceam şi câte o plecăciune de nevoie când punea frână brusc, să nu ia maşina din faţă ca pasager.

Pe cuvânt, avea un stil de a conduce, încât dacă eram într-un film şi l-ai fi oprit poliţia, ar fi arătat disperat către o femeie însărcinată, care ţipă cu faţa crispată de durere şi ar fi zis “Please sir, my wife is having a baby!”

M-am întors spre o prietenă să o întreb dacă mi se pare mie sau conduce extrem de violent, dar n-am apucat să scot decât primele trei cuvinte că mi-a şi fost închisă gura de o zguduitură puternică – ne-am izbit de o bordură ! – şi împreună cu părerea mea, m-am prăbuşit, eu peste cineva şi altcineva peste mine. Am luat şi un cot în coaste, mulţumesc frumos !

Credeţi că s-a învăţat minte ? Fix pix ! Restul drumului m-am priponit în scaunul din faţă de câte ori lua câte o curbă, ca să rămân pe loc pe cât posibil.

Cine ştie, poate aici nu-i pune să-şi facă testarea psihologică atunci când se înscriu la şcoala de şoferi.

Astăzi am văzut un om care dormea pe plaja, sprijinindu-şi capul de o chitară. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost că mi-ar fi placut să fiu mai mult ca el şi mai puţin ca mine.

Leapşa asta am primit-o de la Tibi, pe vremea când şomam cu blogul. Aşa că presupun că e un fel de “mai scrie, femeie, ce faci??” Ia să vedem.

1. Care e ultima carte pe care ai citit-o?

La răscruce de vânturi – Emily Bronte. O adevărată carte, spre deosebire de cele scrise în ziua de azi. O recomand cu drag, de îndată ce treceţi de primele capitole o să devină mai uşor de citit, pentru că o să înţelegeţi cine-i rudă cu cine.

2. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte, care ai fi şi de ce ?

Fără îndoială Mirona, din romanul cu acelaşi nume al Cellei Serghi. M-am regăsit în majoritatea gândurilor ei şi în jumătate din viaţă. Mi-aş dori să fiu la fel de curajoasă cum a fost ea în cealaltă jumătate, când s-a rupt de tot ce cunoştea până atunci, de toate aşteptările pe care le aveau alţii de la ea şi a ales să fie propria ei persoană. Recomand şi cartea asta, e absolut superbă.

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai văzut până acum ?

Când vine vorba de filme am commitment issues. Îmi place unul foarte mult până îl găsesc pe următorul care îmi place şi mai mult. Nu am nici unul care să-mi fi rămas pe suflet şi să mi-l amintesc din când în când.

4. Dacă te-ai putea întâlni cu un scriitor, ce scriitor ai alege ?

Tudora Petcuţ Bondoc. Ştiu, n-a auzit nici moartea de ea şi probabil nu a scris alte cărţi în afară de preferata mea, un roman autobiografic din timpul celui de-al doilea război mondial. Aş vrea să îi spun că nu am nici o carte mai aproape de suflet decât povestea vieţii ei şi că scrie atât de frumos încât n-ar fi trebuit să se oprească vreodată. Aş vrea să pot să o întreb “Şi-apoi? Ce s-a întâmplat după ultima pagină?”

5. Care e  melodia ta preferată, pe care o asculţi fără să te poţi sătura de ea ?

Guns ‘n Roses – Don’t cry. În mod ironic, o ascult când sunt tristă, ca să pot plânge mai bine.

6. Unde ai locui un an, departe de casă ?

Într-un sătuc din Austria, dacă aş reuşi să stăpânesc limba.

7. Când citeşti, pentru a marca locul în care ai rămas, îndoi pagina sau foloseşti un semn de carte ? Ce fel de semn de carte ?

Folosesc un bilet de tren, neperforat, întrucât eu şi Luli am fost destul de blege încât să fugim în directia opusă, înspre un tren stricat, în timp ce al nostru tocmai pleca. Aşa că am făcut schimb de bilete şi am scris pe spatele lor, ea reproşându-mi că n-am fost în stare să îmi termin bagajul la timp şi eu certând-o că a stat o veşnicie să îşi aleagă papuci. Ca “PS”, am ajuns amândouă la concluzia că data de 13 poarta într-adevăr ghinion.

8. Ai primit în ultima perioadă cărţi cadou ? Care ?

De fiecare dată când cineva vrea să îmi facă un cadou şi n-are idee ce, îmi ia o carte, ştiind că nu poate da greş, aşa că da, primesc mereu. Ultima a fost …Don Quijote mi se pare.

9. Îţi place să reciteşti unele cărţi ?

Unele cărţi îmi plac atât de mult încât abia aştept să uit destul din ele cât să le pot citi din nou.

10. Care crezi că e cartea care ar trebui impusă tuturor, ca “lectură obligatorie” ?

Yes man- Danny Wallace. Tuturor celor care se tem de nesiguranţa noilor experienţe. În plus, e amuzantă.

11. Care e locul preferat pentru lectură ?

Oriunde sunt singură, stau pe ceva comod, e linişte şi am lumină naturală din plin.

12. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti ?

O răsfoiesc şi citesc nişte rânduri la nimereală. Dacă mi se par interesante, dacă nu pare o carte ca una dintre cele multe, dacă îmi lasă impresia că poate să-mi ofere mai mult decât o îmbârligătură de cuvinte, atunci o citesc.