Adia

Când m-am înscris la facultatea asta am fost ferm convinsă că nici una nu mi s-ar potrivi vreodată mai bine și că o să fiu grozav de bună în meseria mea.Lucrurile se schimbă. Într-un singur an m-am reprofilat de la copii la pușcăriași. Lucrurile se schimbă total.

Am avut de luat un interviu de evaluare cuiva, o persoană despre care știu cât mai puține lucruri și să-l filmez. L-am rugat pe un amic să-mi fie cobai. Încă de când am zis “da” la interfon și l-am auzit sclifosind un “sunt aici pentru interviu” n-am avut nici o presimțire bună.

Pe scurt, am râs ca proștii vreo câteva ore. E greu să pari profesionist când în spatele tău se vede o perniță cu mutră de câine.

Ce să mai zic de faptul că eu abia îmi ziceam numele și el începea să-mi râdă isteric în nas :

- Ahahaha! Să mor io… Când te văd așaa… “Mă numesc …” ahahahaa!

- Păi prefă-te că nu mă cunoști !

- Gata, gata, hai.

- Mă numesc..

- Ahahaahaha!

- Hai măăăă!

- Parcă ești de-ăla din troleu – ajutaaați-mă cu 2 lei, că am 12 frați acasă și stăm toți într-o cameră, ca sarmalele…ahahaha ! Ajutaaaați-mă…cu o TEMĂ ! ahaahaahaa!

Bun, după ce i-au trecut lui prostiile, m-au luat pe mine. Îmi tot imaginam cum aș arăta împărțind bilețele în troleu “Sunt studenta. Donați un interviu.” El, încercând degeaba să mă ajute, când se vedea pe zâmbetul meu tâmp că iar m-am gândit la asta, se răstea printre dinți “nu râde!”. Ei, nu !

Luli, ca să mai bage și ea un băț în roată, se sfătoșea :

- Apăi, dacă zici că nu mai ai frați, sună ca și cum o murit !

Pe când am trecut bine de jumătate și vorbeam amândoi ca niște oameni serioși, fără să ne bufnească râsul, vine vremea să-l întreb despre prietena lui. La care ce credeți că face asta? Își scoate un papuc și-l amenință cu el din spatele camerei !

- Adică ce mă, te întreabă dacă ai o relație serioasă și tu stai pe gânduri ?!

- Păi am lăsat-o să termine, ce “DA”? Să mă bag în seamă peste ea? Direct “DA!” No, ce urât !

- Păi te întreabă dacă vorbești cu mine când ai probleme și tu stai să te gândești ? Ce te tot prefaci atât ? Pentru fufele de după gard? (facultatea lui e chiar lângă a mea!)

El se întoarce spre mine, scandalizat :

- Auzi cum te-o făcut ?! Fufă de după gard !

Dacă spun că-mi miroase părul a vară, nu înseamnă că am cap doar ca să folosesc șampon.

Nu sunt o carte pe care o termini de citit și o împrumuți mai departe și nu sunt un câine pe care-l muți la rude pentru că n-ai spațiu în apartament.

Atât !

În general sunt o persoană pașnică, spre bleagă. Ca să-mi permit să-ți fac un reproș sau să mă cert cu tine, trebuie să te cunosc de pe vremea când ceream păpuși Barbie lui Moș Crăciun. Altfel, oricât mi-aș dori să te fac bou sau vacă, o să strâng din dinți și-o să-mi fabric fire albe.

E vina lui tata, el m-a învățat să fiu politicoasă, iar cum, la mine, orice caracteristică e exacerbată, am ajuns să-mi cer scuze dacă mă calci pe picior în autobuz, să-mi fie jenă să spun casieriței dacă mi-a dat restul greșit și să mănânc toată prăjitura aia grețoasă pe care mi-o oferi, ca să nu îți rănesc sentimentele recomandându-ți să te ocupi de traforaj, nu de mâncare.

Astăzi, însă, mi-am aruncat mănușile și am declarat război. Da, război !

Mie n-ai decât să-mi faci cele mai nemernice mârșăvii, dar nu te lua de câini sau bătrânei, decât dacă vrei să vezi dragonul din mine fumegând.

Adică ce ai tu, dragă vecin, cu bietul Charlie ?!  Amărâtul ăla de câine nici n-are habar să latre și stă ca prostul să-l tragă puradeii tăi de urechi și să-l strângă de nas și se preface că nici nu-l deranjează, deși dacă s-ar ridica în două labe ar fi încă odată cât ei și i-ar putea răpune. Nu te sperie perspectiva asta. Ba chiar, rânjesti ca linxul când îi vezi ce frumos se joacă și știi că niciodată sărmana potaie n-ar prezenta  vreun pericol.

Charlie e câinele nostru, al tuturor oamenilor cu un dram de suflet din bloc. Toți îi ducem resturile de la fiecare masă, toți îi schimbăm apa și toți ne îngrijim de el. Ba chiar, cei mai inimoși i-au dus pături vechi să se apere de frigul iernii și o adevărată ființă umană i-a construit și lui un adăpost și l-a vopsit în verde, ca să-i pară destinul mai puțin trist. Cu ce drept tu, lighioană bipedă, te-ai trezit după o jumătate de an să-i bați scânduri pe ușa cușculiei ?!?! Ce ai zice dacă dimineată înainte să pleci la serviciu ar trebui să te lupți cu un strat de bandă adezivă pe post de jaluzea?

Nu-i nimic! Nu-i nimic că mi-am petrecut azi o jumătate de oră cu fundul în praf, crăcănând cu un cuțit scânduri bătute în cuie. Mâine o să îmi cumpăr un patent, doar în caz că ești mai prost decât pari. În  fond, sunt tânără, am timp ! Îmi transform activitatea asta în rutina zilnică de exerciții.

Abia fac mușchi la mâini, în caz că devii prea insistent și mă ajuți să uit cu totul de fetița diplomată a lui tata.

Știam săptămâna trecută un banc… începea ceva de genul : “Patru ardelence, în Ungaria, noaptea.”

Nu, nu… parcă era : “patru ardelence, înspăimântate și înghețate, în Ungaria, noaptea”.

Știu! Era: “Patru ardelence, înspăimântate și înghețate, rămase fără motorină, făceau autostopul pe banda de urgență pe autostradă, în Ungaria, la 5 dimineața.”

Oricum, era un banc prost ! L-am auzit direct din gura universului, dar n-am râs. Adică n-am râs atunci, că mă gândeam la toate minunile și mă vedeam într-un labirint cu ieșirea blocată și ca bonus, nu știam limba celorlalți șoricei  ca sa le cer ajutorul. Unde să sunăm? Unde se sună când rămâi în inima nicăieriului cu mașina ? Chiar de știam, dacă ăia nu știu engleză? Că noi ungurește… Chiar de știu, cum le explicăm unde suntem? “ăăă, ăăăă, păăăi, am mers cam vreo 4 ore tot înainteee șiiii în dreapta vedem niște iarbă. Umedă. Posibil să fi plouat, dacă n-o fi rouă”. Să sunăm la 112 ar fi fost de-a dreptul penibil. În cazul în care nu ne-ar fi închis în nas înjurând, îmi și imaginez cum suna în stație “A avut loc o crimă,unde au fost uciși doi oameni, unu a violat o bătrânică, niște magazine jefuite, a fost raportat un copil dispărut și patru proaste au rămas fără motorină pe autostradă”.

Credeți că m-am gândit eu când am luat pe mine o bluza prin care aproape că puteam citi, că facem o pauza de vreo 3 ore la mai puțin de 10 grade? Noroc cu Lorelay, care a dovedit că faza cu arătatul bulanului nu e doar un mit – a oprit la noi o mașină plină de bărbați. Bine că nu ne-au crezut traseiste! Aș fi înghioldit-o pe Steliana, care dormea dusă și-aș fi trimis-o cu nenea să-i dea bobo. Oricum, doar ea a mai rămas despuiată, noi restul…ne-ați fi aruncat o monedă în glugă, de pomană. Cum să îndurăm frigul ăla? Îndată mi-am întors bagajul cu fundul în sus, am renunțat la blugi în favoarea la două perechi de pantaloni de trening, trei de șoșete, mi-am luat maieu, două bluze, un hanorac și geacă. Evident, arătam….mirobolant :p

Bine…că după ce am făcut rost de motorină n-a pornit mașina, c-a stat prea mult cu avariile aprinse și am rămas fără baterie. Așa că iar am făcut autostopul, ca să ne “șocheze” cineva motorul cu cabluri de-alea cu cleme, prinse la motorul lui.

Oricum…totul e bine când se termină cu bine!

Dacă n-am avea probleme, ce am povesti?

Frați români și prieteni unguri !

Eu plec.

În Germania adică, vreo săptămână. Fără telefon, fără internet, fără gânduri triste, doar eu și caprele mele (Steliana, Lorelay și Luli, nu de-alea cu copite, ce behăie – de-alea n-am).

Așa că vă urez de acum sărbători fericite, oameni fericiți în jurul vostru, fericire înăuntrul vostru, ce mai ! Tot ce vă doriți !

Distracție plăcută și…ne vedem!

V-am pupat.

PS: Asta nu e păcăleală de 1 aprilie, chiar plec