Adia

Fiind o adresare directă, teoretic, ar trebui să încep cu “Dragă…”, dar eu, spre deosebire de tine, sunt sinceră și n-am de gând să mă prefac că îmi ești drag.

Probabil te gândești că n-am nici un drept să te judec, pentru că nu te cunosc destul de bine, nu-i așa ? Vezi, aici te înșeli. Tu ești personajul, iar eu sunt cea care citește cartea. Sigur, ne-am întâlnit de puține ori, dar cu siguranță nici tu nu ești destul de prost încât să nu știi că femeile vorbesc. Mult. Mult prea mult. Mai ales între ele.

Așa că da, încă de la prima voastră întâlnire știu tot ce ați vorbit, tonul pe care ați vorbit, tot ce s-a întâmplat, unde s-a întâmplat, la ce s-a gândit ea în timp ce se întâmpla asta și la ce crede ea că te-ai gândit tu. Te cunosc. Îți știu mărimile la haine, având în vedere de câte ori am fost la cumpărături cu ea pentru cadouri, știu ce parfum îți place, ce mașină ți-ai dori, în ce poziție sforăi mai tare, exact unde te gâdili, ce-ți doreai să devii când erai mic, cum îți stă părul dimineața, care e  mâncarea ta preferată și pe care nu o suporți, și mai știu unele lucruri pe care dacă ai știi că le știu nu m-ai mai privi în ochi niciodată.

Așadar, e lesne de înțeles că relația asta nu e compusă din două persoane, ci din trei. Diferența principală dintre mine și tine e faptul că tu faci mizerie și eu rămân în urmă să o adun. Sigur, nu pentru tine, ci pentru prietena mea, din cauza ta.

Faptul că îmi displaci e departe de a fi un secret, așa că n-am de gând să insist pe ideea că ea poate să obțină mult mai mult de la cineva mult mai bun decât tine. Iubirea e oarbă. Eu, însă, nu sunt. Sunt, în schimb, colacul de salvare de care se agață de câte ori o împingi tu în ape prea învolburate. Umerii mei sunt mereu udați cu lacrimi provocate de tine și pe mine își varsă nervii de câte ori tu nu îi răspunzi la telefon. Eu merg la non-stop în bluza de pijamale pe sub geacă, să-i cumpăr înghețată la 3 dimineața ca să  vadă că nu tot ce-i în lume e rău și eu nu dorm câte două nopți consecutive, făcând maraton de filme de groază, pentru că preferă să vadă monștrii și vârcolaci în locul mutrei tale.

Nu-ți cer să nu mai dai cu bâta în baltă niciodată, pentru că ești bărbat, ar fi suspicios dacă te-ai comporta impecabil. Aș aprecia, însă, dacă nu ai mai face-o atât de des.

Mi-ar plăcea să îți mulțumesc anticipat, dar, din nou, fiindcă esti bărbat, anticipez că o să fiu dezamăgită.

Înăuntrul și în jurul meu plutește nemișcarea. Se sprijină pe umerii mei, mă obosește și-mi oferă o senzație mincinoasă de boală. O simt ca pe o plapumă prea mare și prea grea, căreia nu-i găsesc marginile ce-mi vor permite evadarea. Mă sufocă.

Și stau. Nemișcată.

Sunt acoperită cu totul de vid, ghemuită pe fundul unei păpăstii prea adânci. Mă concentrez pe ritmul monoton al propriei respirații, ca să nu am timp să observ întunericul, tăcerea și nemișcarea.

Brațele mi-au rămas încrucișate pe piept, încă de la prima luptă cu nimicul. Încercam cu toată puterea să-mi împing sufletul înapoi, în timp ce se evapora în nemișcare, sentiment cu sentiment.

L-am pierdut… M-am pierdut.

Și stau…nemișcată. Fără să știu dacă e astăzi sau mâine. Cum poate nimicul să fie atât de greu?

Nu mă doare… Încă nu. Sunt plină de gol.

Telefonul sună la fel ca altă dată, ca să nu-ți dea motiv să bănuiești…

Vocea pe care credeai că o cunoști întru totul e spartă. Îi înțelegi cuvintele degeaba, nu știi ce vrea să spună…o mașină…altă mașină…un camion…toți patru…

Nu nu nu! I-am văzut acum câteva ore, i-am văzut… Mi-au sărutat pe rând obrajii și mi-au dat ciocolată… Ea mi-a arătat o poză veche în care semăna cu mine, iar el mi-a spus din pragul ușii “să fii cuminte, frumoaso”…

Un telefon…și o lovitură de patru ori mai mare.

Cineva s-a prăbușit în lacrimi și suspină, tremurând…

Altcineva se sprijină de un perete, cu ochii tulburi și inima strânsă, în timp ce repetă zadarnic “poate nu e adevărat…”

Iar eu…mă simt neputincioasă.

E prea adevărat…

Amândoi și amândouă…….

Ieri ar fi năvălit în cameră, fericită, lăsând ușa să se izbească de un perete, în timp ce s-ar fi aruncat deasupra lui, ca o panteră, ucigându-i somnul.

Astăzi apasă pe clanță ca pe o vânătaie veche, strângând involuntar din dinți la fiecare posibilitate de zgomot. Își ridică  atent, pe rând, câte o talpă și controlează întunericul cu vârful degetelor înainte să o depună, delicat, câtiva centimetri mai în față pe covor.

Se dezbracă singură, la marginea patului, iar hainele le așează în dulap, în loc să le arunce pe podea ca altă dată…

Nu mai sare nebunește lângă el, ci se strecoară, cu mișcări prelungi și tandre între așternuturi. E cald. El doarme.  Respirația îi mângâie o ureche, ca o șoaptă, parcă întrebând-o “mai știi…?”. Nu…. Ea nu mai știe.

Se întoarce să-l caute din amintiri în întuneric. Acum îi simte respirația pe buze. E tot el, cel de ieri.

Atunci de ce nu-i vine să-l muște de-un obraz și să-i ciufulească părul ? De ce nu-l strânge răutăcios de nas, ca să-și deschidă gura?  De ce nu-l trage de o mână ca să-i pătrundă în brațe și să adoarmă la pieptul lui? De ce nu îl sărută de noapte bună? De ce nu-l trezește să-i spună “te iubesc” ?

Astăzi e liniște și întuneric. El e obosit, iar ea a obosit…

Și ce dacă i-am văzut în concert pentru prima dată pe clasa a 7a ? Și ce dacă i-am văzut cel puțin odată pe an, în fiecare an de atunci ? Și ce dacă le știu pe de rost toate piesele ? Și ce dacă mi-au înghețat picioarele în sală ? Și ce dacă solistul avea mișcări de o delicatețe suspicioasă ? Și ce dacă cel de la bass a crezut că dacă-și ia o geacă de piele și-și toarnă un pahar de apă minerală în păr apoi îl ciufulește, nu o să-i observe nimeni pantalonii de trening cu buzunare laterale ? Și ce dacă micuțul chitarist se strâmba de parcă stătea să îi cedeze un rinichi și părea tatuat în pușcărie ? Și ce dacă slăbănogul cu plete după care era moartă Steliana nu mai face parte din formație ?

Întotdeauna mi-a plăcut Direcția 5. Pentru că îmi transmit ceva mai mult decât ritm și pentru că leg melodiile lor de numeroase amintiri frumoase.  Pe melodia asta m-am îndrăgostit pentru prima dată :

[vodpod id=Video.3301052&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D244%26amp%3BtitluEmbed%3DDirectia%25205%2520-%2520Obsesia]

Pe asta am fost așa de înghesuită încât n-am nimerit mâna potrivită și abia când am ieșit din mulțime mi-am dat seama că urmam orbește un tip pe care nu l-am văzut în viața mea :

[vodpod id=Video.3301266&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D169%26amp%3BtitluEmbed%3DDirectia%25205%2520-%2520In%2520niciun%2520caz]

Asta e minunată de ascultat la căpătâiul unei iubiri în comă :

[vodpod id=Video.3301311&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D227%26amp%3BtitluEmbed%3DDirectia%25205%2520----%2520De%2520Ce]

Asta la înmormântarea ei :

[vodpod id=Video.3301427&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D204%26amp%3BtitluEmbed%3DDIRECTIA%25205%2520-%2520Povestea%2520Noastra]

Iar asta când începe să îți treacă și te pregătești de altceva :

[vodpod id=Video.3301458&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D276%26amp%3BtitluEmbed%3DDirectia%25205%2520-%2520Daca%2520ai%2520sti]

Pe melodia asta, acum vreo 2 ani, mă străduiam din răsputeri să-mi dezlipesc părul din vata pe băț a unei fetițe neatente :

[vodpod id=Video.3301478&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D189%26amp%3BtitluEmbed%3DDirectia%25205%2520-%2520Anii]

Pe asta, vara trecută, s-a simțit rău Lorelay și zicea că amețește din cauza oamenilor ce trec pe lângă ea :

[vodpod id=Video.3301583&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D213%26amp%3BtitluEmbed%3DDirec%25C5%25A3ia%25205%2520-%2520Poate%2520tu]

Asta…am spus-o mai demult cuiva, din tot sufletul meu :

[vodpod id=Video.3301627&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D214%26amp%3BtitluEmbed%3DDirectia%25205%2520-%2520Cu%2520nimeni%2520nu%2520te%2520as%2520inlocui]

Că tot veni vorba de cineva… :

[vodpod id=Video.3301733&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D258%26amp%3BtitluEmbed%3DDirectia%25205%2520-%2520Cineva%2520]

În final, asta e ca să încheiem vesel, pentru că e frumoasă și de aici mi-am inspirat titlul :

[vodpod id=Video.3301768&w=425&h=50&fv=durataAudio%3D215%26amp%3BtitluEmbed%3DDIRECTIA%25205%2520-%2520Si%2520ce%2520daca]