Adia

Am inceput sa accept destramarea prieteniei lungi de o viata dintre noi doua. Resemnarea venea cu pasi mici si durerosi…dar venea.

In seara asta, insa, am vorbit mai mult decat in ultima saptamana, fara sa iau in calcul certurile. Am vorbit chestii marunte, am vorbit despre filme si am plans de ras ca doua proaste. Mi-am dat seama ca nu vreau sa renunt la ea ca la o pereche de blugi care nu-mi mai sunt buni si mi-am calcat pe orgoliu propunandu-i sa vorbim despre tot ce s-a intamplat si sa ajungem la o solutie.

Mi-am dorit sa fac impacarea noastra speciala, de dragul tuturor anilor care au trecut peste ea. Am vrut sa fie una din povestile pe care o sa le spunem nepotilor nostrii si pe care sa o scriu aici cu drag.

Oricat de mult mi-ar fi placut asta, o sa scriu, in schimb, despre cum nu ne-am impacat.

I-am propus sa ne intalnim in bucatarie la 3 dimineata (nu stiu de ce, dar soarele si lumina ar ucide toata poezia momentului) si sa fumam pipa pacii…la propriu. Nici una dintre noi nu fumeaza, dar in noaptea asta as fi impartit o tigara cu ea,  fumul din plamanii nostrii simbolizand acceptarea tuturor relelor ce insotesc partile frumoase.

Seful meu e copilul din mine, asa ca i-am propus sa semnam chiar si un “contract al prieteniei”. As fi scris in el ca ii accept urechile clampauge daca imi accepta nasul mare si ne prefacem ca nu le observam. Metaforic, desigur, intrucat si nasurile si urechile noastre sunt perfect in regula.

Aveam de gand sa facem un compromis. Sa acceptam lucrurile care s-au schimbat,dar sa ne concentram pe cele care au ramas la fel.

Ea m-a privit ca pe o nebuna, de parca i-am propus sa dam foc pijamalelor de pe noi si sa dansam lambada. M-a refuzat pe motiv ca ea a trecut peste etapa asta a vietii. M-am abtinut de la comentarii si am renuntat la contract, desi inca militand ambitios pentru tigara.

Am negociat mai ceva ca tiganii la piata, dar ea nu s-a lasat induplecata nicicum. Am renuntat si la tigara si la poezia noptii, dar raspunsul a ramas acelasi: “Eu m-am maturizat. Tu nu.”

Si ce daca?! Nu trebuie sa fii la fel cu cineva ca sa fiti prieteni. Daca e asa, incetul cu incetul o sa raman singura. O sa fiu o batrana cu 100 de caini, ca pisicile nu-mi plac. Nu vreau sa iau fiecare aspect al vietii in serios doar pentru ca asa “se cade”  unei domnisoare de 20 de ani.

Eu vreau sa mor odata cu copilul din mine.

De obicei devin nervoasa atunci cand ma enerveaza cineva sau ceva. Astazi, insa, ma enerveaza oricine si orice pentru ca sunt nervoasa. Nu imi  amintesc un moment anume in care sa fi fost calcata pe nervi. Pur si simplu sunt nervoasa! Nu stiu daca intelege cineva ce vreau sa spun. Sper ca n-a mai fost nimeni intr-o situatie asemanatoare pentru ca e tare neplacut.

Nu credeam ca e posibil sa simt fizic nervii. Mai ales fara sa stiu ce i-a declansat. Ooo, dar ii simt! Simt cum mi se imprastie prin stomac si prin piept ca niste dracusori care se dau de-a dura.

Stau fara sa fac ceva anume..si ma enervez. M-a enervat muzica si am oprit-o. M-a enervat prietena care m-a sunat sa ma intrebe ce mai fac si m-am rastit la ea. M-a enervat colegul de facultate care mi-a scris pe messenger “buna seara” de parca incepea o conversatie cu Petre Roman. Cred ca m-ar putea enerva chiar si o floare doar pentru ca sunt nervoasa.

A trebuit sa ma intind pe pat de nervi. Cand ma ridicam in fund simteam cum se rostogolesc nervii prin mine si..ma enervam! E grava treaba…. sper ca nu incep sa o iau pe aratura..

Plimbandu-ma din blog in blog in seara asta am descoperit un concurs organizat de PC news. V-as da mai multe detalii despre el, dar regulamentul o sa il primesc prin mail abia dupa ce o sa verifice ca linkul apare la mine pe blog. Asa ca daca vreti sa stiti exact ce stiu eu acum, se rezolva cu un click pe “PC news-ul” scris cu alta culoare mai sus. O sa gasiti detalii pe prima pagina despre “Superblog 2009″.

Sincera sa fiu, m-am decis sa particip pentru ca, antrenata de societatea de consum, m-am  lasat impresionata de premiile lor.  Oricum, daca nu iei niciodata un bilet la lotto, nu te poti astepta sa castigi, nu?

Daca as crede in karma as zice ca am sanse mari, avand in vedere numarul de bilete necastigatoare pe care le-am cumparat pana acum . Trebuie sa se echilibreze cumva situatia, nu?

Oricum, incercarea moarte n-are!

Ma refer la prieteniile platonice, nu la relatii bazate pe dragoste intre persoane de sex diferit. Ce faci atunci cand nu mai merg bine lucrurile intre tine si prietenul tau de o viata? Exista terapie de prietenie? Va duceti, ca in filme, la psiholog si spuneti unul despre celalalt “s-a schimbat mult in ultimul timp, e vina lui…” ?

Nu poti renunta asa de usor la o prietenie de aproape doua decenii,nu? Ar trebui sa lupti pentru ea… Fiecare relatie, de orice fel ar fi ea, e greu de intretinut..Fiecare trece printr-o perioada mai rea, iar tu incerci..incerci sa te prefaci ca nu iti dai seama cat timp a trecut de cand ati purtat o conversatie adevarata, de cand ati cazut de acord ultima data, de cand nu a trebuit sa va muscati limba pentru a nu va jigni…

Te prefaci de dragul tuturor momentelor frumoase si in speranta ca zilele negre sunt numarate. Te straduiesti sa te prefaci pana in clipa in care prietenul tau de altadata coboara pana in mijlocul sufletului tau, in cea mai dureroasa prapastie si rastoarna inauntrul ei toate lucrurile de care ai fugit vreodata, de care te-ai ascuns, pe care le stiai dar nu le-ai rostit niciodata de groaza durerii pe care ar putea sa ti-o provoace…

Ce ramane de facut atunci? Exista divort pentru prieteni? Exista vreun ritual anume menit sa rupa legatura dintre voi? Ii inapoiezi puloverul imprumutat saptamana trecuta si ii ceri CD-urile si cartea pe care inca nu a terminat-o? Trebuie sa adunati intr-o cutie bleumarin toate lucrurile care amintesc de prietenia voastra si sa le ardeti in prima noapte cu luna plina, avand grija sa nu inhalati fumul pentru a nu pastra in plamani o farama din ce a fost?

Astazi la 15:40 Lorelay a implinit 18 ani. Fiind o faptura stranie, ea nu a numarat cu nerabdare zilele care o desparteau de independenta.  Din contra, ea ma privea ca un iepure prins in lumina farurilor in timp ce imi spunea “E prea devreme! Prea devreme! Nu-s pregatita sa ma maturizez.”

I-am ascultat grijile, mai intai cu drag, iar spre final exasperata de discursul pe care l-am invatat pe de rost, fiind acum capabila sa bombanesc in tandem cu ea “Ar trebui sa se faca un curs sau ceva. Cum se asteapta sa fiu un adult responsabil peste noapte?! O sa visez  tot ce trebuie sa stiu despre cum sa fiu un om mare?! Daca nu-mi amintesc ce am visat?¿! E prea devreme! Prea devreme!”

Lorelay, te iubesc si iti urez la multi, extrem de multi ani, dar nu ma intereseaza cati ai implinit azi. Nu mai gandi in cifre, ci in senzatii, in sperante nebunesti si in culoarea ta preferata care se schimba atat de des.

Ca si in cartea noastra de suflet o sa iti spun ca “tu, Marico, n-ai sa cresti niciodata!” . O sa iti creasca parul si  unghiile, probabil o sa mai cresti vreun cm in inaltime, dar tu….”Lorelay” cea din tine o sa traiasca vesnic, avand varsta incerta pe care o are in fiecare zi.

Ma indoiesc ca de astazi o sa iti para copilaresc desenul de pe perete, o sa faci mai putine glume si o sa ocolesti o balta in loc sa sari in ea.

Varsta nu conteaza Lorelay…nu trebuie sa fii “om mare” decat atunci cand vrei tu sa fii.Dar, la cum te cunosc eu pe tine, peste 50 de ani tu sa o fii batrana spre care arata copiii cu degetul pentru ca s-a imbracat in turcoaz la biserica. Cu siguranta o sa le rasplatesti obraznicia cu un zambet cald, compatimindu-i pentru ca sunt deja batrani in timp ce tu esti inca tanara.

Fii fericita Lorelay, acesta nu e sfarsitul tragic, ci un nou inceput, plin de vise inca neincropite. La multi ani!