Adia

-      O sa fug de acasa si o sa ma alatur circului, spuse Lorelay. El a ras.

-      De ce razi? Se bosumfla ea. Vorbesc foarte serios.

El a zambit si a sarutat-o pe obraz.

-      Stiu ca vorbesti serios. Intotdeauna vorbesti serios si ma bucur pentru tine.

Ea s-a bosumflat din nou, iar el i-a sarutat cu drag palma, apoi s-a intins pe spate si a privit norii plutind peste zarea albastra.

Nu era vorba ca nu vorbea serios…o nu, ea intotdeauna vorbea serios, doar ca avea prea multe pasiuni. Saptamana trecuta avea de gand sa intemeieze o formatie de muzica tiganeasca si sa calatoreasca in toata lumea. Urma sa traiasca hranindu-se numai cu portocale si covrigi tari in timp ce daruieste lumii ritmuri tiganesti cu nimic altceva decat propriile maini si o galeata.

Cu o saptamana inainte de asta planuia sa se mute in Maroc sau Franta sau Italia sau Tibet si sa devina o cu totul alta persoana.

Cu inca o saptamana inainte s-a gandit sa construiasca o cabana in mijlocul padurii, unde sa locuiasca impreuna cu toti prietenii ei, cu copii ai strazii, cu tigani si vagabonzi murdari aflati in trecere. Sa cultive legume pentru hrana si sa sa piarda vremea spunand povesti in jurul focurilor de tabara. Sa doarma in hamac si sa nu poarte niciodata papuci.

Lorelay era intotdeauna serioasa, doar ca avea prea multe idei si prea putin timp pentru a le pune in practica.

-       O sa merg cu tine, declara el.

-       Poftim? Intreba ea mirata.

-       Atunci cand te alaturi circului. O sa vin cu tine. Sau cand iti intemeiezi formatia de tigani sau te muti in Europa sau iti construiesti cabana. Vreau sa vin cu tine.

Ea se hlizi la el pentru cateva secunde, apoi deveni serioasa.

-      Esti sigur? Viata de tigan migrator poate fi grea, si va trebui sa invatam franceza in caz ca mergem in Franta si m-am gandit ca am putea sa construim cu mainile noastre cabana de la temelie si ce ai putea tu sa faci la circ? Nici macar nu stii sa jonglezi si cu siguranta nu poti sa…

El i-a lipit, zambind, un deget de buze, facand-o sa  taca. Cand Lorelay se emotioneaza, e in stare sa palavrageasca fara sens ore intregi daca nu o opreste cineva. S-a imbujorat si a zambit timid.

-       Iar faceam asta, nu-i asa?

El i-a suras afectuos si a dat din cap.

-      Ti-am zis ca vin cu tine si nu ma poti convinge sa ma razgandesc. Daca nu as veni cu tine, cine ti-ar reaminti ca exista momente si pentru liniste? Si cine mi-ar reaminti mie ca nu toate problemele au solutii? Cine ti-ar aminti tie sa respiri si mie sa dansez pana nu mai pot sa fac asta? Cine ti-ar aminti tie sa gandesti si mie sa nu gandesc? Am spus ca vin cu tine si vorbesc serios.

Ea si-a aruncat bratele in jurul gatului lui si i-a daruit un sarut zgomotos. El stia ca ar merge pana la capatul lumii cu ea. Ea e aiurita si energica, in timp ce el e calculat si linistit. Ea il trezeste la viata si nu are de gand sa o piarda vreodata.

Lorelay a izbucnit intr-un ras vesel cand primele picaturi de ploaie le-au mangaiat bratele goale. El a ridicat o spranceana, dar inainte sa aiba ocazia sa spuna ceva, fata sari in picioare, tragandu-l dupa ea.

-       Danseaza cu mine, spuse in timp ce calca in picioare iarba uda. Danseaza cu mine in onoarea formatiei tiganesti, a portocalelor, a nebuniei si a cabanei din padure.

-       In onoarea ta, spuse el, leganandu-se in ritmul ei.

Ea rase din nou, imbratisandu-l strans si soptind:

-       In onoarea noastra.