Adia

Asa cum am promis intr-un post anterior, o sa vorbesc despre persoanele speciale din viata mea. Dintr-un motiv oarecare, am ales sa incep cu cea din urma. Nu, drag cititor. Nu cea mai putin importanta, ci cea care a intrat ultima in viata mea.

E cu 4 ani mai mica decat mine. O cunosc din a doua ei zi de viata, cand am mers, cu mic, cu mare la maternitate sa facem cunostinta cu noul membru al familiei. Nu imi amintesc prea multe din ziua aceea. Stiu doar ca e primul nou-nascut pe care l-am vazut vreodata.

Cand era mica, insista ca numele ei e de fapt Steliana, doar ca nemernicii de medici au gresit redactarea certificatului de nastere.

A fost un copil groaznic. Stiu ca eu sunt si mai groaznica pentru ca spun asta, dar oricine a cunoscut-o in acea perioada poate sa confirme  oficial, cu mana pe biblie intr-o sala de judecata.

Fiind mezina familiei, nu cred ca ducea lipsa de atentie, deci manifestarile ei au slabe sanse de a fi considerate strigate de ajutor. Uneori aveam impresia ca isi facuse un hobby bolnav din a imprastia disperare in jurul ei, la fel cum sagetile lui Cupidon imprastiau iubirea.

Daca te vedea stresat, topaia inspre tine si te calca pe picioare, punandu-si in valoare extrem de putinele kilograme, cu o energie diabolica. Daca, din contra, pareai fericit, se apropia gales si te blagoslovea cu cate o palmuta in moalele capului, de iti clantaneau dintii a paguba.

Nu…nu era asa tot timpul. Daca ii pareai trist, de pilda, uita de toate supararile dintre voi si te imbratisa cu manutele ei mici, degajand o caldura materna atat de puternica, incat nu te puteai abtine sa nu iti imaginezi o closca umflata in pene protejandu-si progeniturile.

Micuta Steliana a crescut mare acum. Si-a acceptat numele.

Presupun ca si-a consumat toate impulsurile rautatii in frageda pruncie, din moment ce acum e un exemplu pentru fetele de varsta ei.

Inca nu pot sa imi explic transformarea ei subita. Dupa ani de zile in care am privit in jos (la propriu) la fetita care abia imi ajungea pana la cot, intr-o dimineata m-am  trezit si am vazut-o inalta si  frumoasa, mai frumoasa decat mi-as fi imaginat vreodata ca o sa fie.

Vedeti voi, nu are o frumusete “de plastic”, ca acelea care au imbacsit universul cu fardurile si parfumurile lor. Fosta Steliana e fericita detinatoare a frumusetii naturale, prezenta in orice circumstanta, indiferent de vestimentatie, coafura, perioada a zilei sau a lunii. Intotdeauna am fost de parere ca ar fi un concurent ideal la o emisiune gen “Big Brother”.

Facand abstractie de trasaturile perfecte ale corpului si chipului, frumusetea i se revarsa din cele mai profunde adancimi ale fiintei ei. Degaja o energie pe care ti-e imposibil sa nu o simti. Se simte in largul ei in orice circumstanta, isi face 10 prieteni noi in timp ce sta la coada la banca pentru a plati facturi. Atitudinea ei nu te inhiba decat daca timiditatea ta depaseste limitele naturalului. E gata sa se comporte ca un copil nebun, pentru ca in clipa urmatoare sa devina intruchiparea responsabilitatii. Rade mult. Rade tare. Rade necontrolat si rareori din motive intelese de semenii ei mai putin stralucitori.Ii place sa isi petreaca ore intregi la cumparaturi, dar ii vine sa se tavaleasca pe jos daca echipa ei preferata de fotbal primeste un gol. Se uita cu coada ochiului la baietii care o impresioneaza, dar zambeste cu toata inima unui copilas simpatic si se repede sa ajute orice batranel sau batranica sa isi care plasele de cumparaturi.

“Steliana” noastra, desi indreptatita, nu a avut niciodata aere de superioritate fata de nimeni. Nu profita de frumusetea ei pentru a smulge  buruienile de pe  cararea vietii, ci o poarta degajat, la fel cum porti un ghiozdan pe un singur umar cand vii acasa de la scoala.

Nici seara in care a fost numita “Miss Boboc” nu a schimbat-o cu nimic pe copila plina de energie si viata.

Numarul de admiratori pe care i-a castigat depaseste considerabil numarul de perechi de sosete din dulapul ei.

Cu toate astea, sunt sigura ca nici un baiat care o sa citeasca despre “Steliana” nu o sa ma intrebe la cine ma refer. Oricine o cunoaste o sa isi dea seama. Oricine nu o cunoaste, dar o sa se afle in prezenta ei la un moment dat, o sa isi aminteasca vag cuvintele mele si o sa aiba impresia obsesiva ca stie exact cine e faptura minunata, cu parul lung si castaniu si ochi caprui de langa el.

Azi m-am gandit ca din moment ce irosesc atatea epitete pentru a vorbi despre stari ale naturii sau persoane enervante, pot foarte bine sa incant ochii putinilor mei cititori scriind despre persoane care si-au lasat amprenta asa de adanc in viata mea, incat in cazul in care ar savarsi vreodata o crima, identitatea le-ar fi compromisa, numai datorita existentei mele.

Desigur, numele lor sunt pur fictive. Cum sa imi descriu toti prietenii si sa ma astept ca nimeni sa nu isi dea seama cine sunt? E ca si cum as posta o poza cu mine in prim plan, hlizindu-ma cu gura pana la urechi la aparat si as avea pretentia anonimatului.

A plouat iar azi. Nu, nu mai sunt deprimata A plouat exact cum imi place mie: tare, energic, aproape furios, cu picuri mari si durerosi. Da domnule, asta numesc eu ploaie!

Am fost asa de fericita de atacul vijelios al norilor incat am coborat din troleu cu o statie inainte de camin doar ca sa ma plimb prin ploaia aceasta binevenita dupa caldura uscata care aproape m-a facut sa lesin.

Iubesc sa ma plimb prin ploaia asta care imi trezeste la viata toate simturile. Dintotdeauna asta a fost una dintre activitatile mele preferate. Chiar si atunci cand eram mica si stiam ca o sa am parte de o portie tripla de mustrari din partea alor mei, tot pastram umbrela bine impachetata in ghiozdan si ma aventuram spre casa umbland, parca in reluare, pe oriunde ochilor mei de copil naiv li se parea ca densitatea picurilor e mai mare.

Aproape ca ma amuza trist oamenii pe care ii vad zgribuliti sub copertine sau margini de acoperis ud. Prefera sa se lipeasca de alti necunoscuti “ploaiofobi”  in moduri pe care cuplurile noi nu au curajul sa le incerce decat dupa a treia intalnire, doar pentru a evita inimaginabila idee de a-si strica frezele sau de a-si uda pretioasele haine cumparate din mall.

Nu ii inteleg nici pe cei care, inarmati cu umbrele care par a fi smulse in disperare de pe terasele restaurantelor, gonesc cu viteza gandului, scuturand energic mana libera, ca pentru a-si lua avant si topaind caraghios pe marginile baltilor, incercand zadarnic sa nu se stropeasca, dar tocmai prin acest fel, reusind sa se ude cu mult mai tare decat noi, bietii pamanteni inconstienti, care nu consideram ploaia ca fiind acida.

Adevarul fie spus, cred ca fiecare persoana are o atitudine diferita cand e luat prin surprindere de o ploaie puternica. Eu, personal, ma plimb lent pe sub picurii ei ironici, de multe ori cu mainile in buzunare si cercetand din priviri metamorfozarea orasului prafuit de dinainte.  Cu siguranta, pentru ochi straini, contrastul dintre calmul meu si furia ploii poate forma impresii gresite, care odata povestite, m-ar pune pe mine in ipostaza nebunei, sau a bietei nefericite, sau a fetei palide cu posibilitati de suicid.

Nu, dragi necunoscuti zgribuliti care va uitati mirati la mine. Nu sunt deprimata. Pur si simplu ma bucur. Traiesc. Exist. Imi tarai picioarele ude pe asfaltul zgrunturos si sunt mai constienta de propria mea persoana decat am fost vreodata. Am coborat din troleu pentru a ma bucura de revigorarea oferita si am de gand sa merg agale pana la camin. Nu imi pasa ca azi dimineata mi-am aranjat parul si acum munca mea s-a pierdut. Nu imi pasa ca port pantaloni albi si ca s-au murdarit grozav de tare. Papucul care ma  jeneaza incepe sa devina o amintire indepartata, in comparatie cu explozia de senzatii si placeri pe care o simt.

Te rog, drag necunoscut care citesti  cu spranceana ridicata aceste cuvinte, data viitoare cand ma vezi plimbandu-ma prin furtuna, iesi de sub copertina decolorata a magazinului alimentar si plimba-te cu mine.

Ploua. Genul acela de ploaie marunta, monotona, ai carei picuri nu sunt ascutiti si violenti, care sa te trezeasca la viata si sa-ti faca pofta de nebunii.

Ploua cu picuri lenesi, bolnavi, care par sa cada din simpla obisnuinta de a imbacsi pamantul de seva umeda si rece.

Clujul pare muribund. Strazile mustesc de balti de apa murdara, parca strategic asezate in fata masinilor care, trecand cu viteza, vor uda din cap pana in picioare orice biet nefericit aflat in calea lor.

Ploua de azi dimineata. Sau de ieri. Sau de cateva zile. Ploua hipnotizant de atata timp, incat imi pare ca toata viata mea am petrecut-o in ploaie.

Strasnic inceput de vara !